S-au întors copiii din pribegie. După aproape o jumătate de an, juniorii lui Dinamo s-au antrenat din nou în „Ștefan cel Mare”. Totuși, situația rămâne în continuare complicată.

S-au întors copiii din pribegie. După aproape o jumătate de an, juniorii lui Dinamo s-au antrenat din nou în
  • Publicat:
  • Actualizat:

Plecați din „Ștefan cel Mare” toamna trecută, mai precis la începutul lunii noiembrie, juniorii dinamoviști au revenit acasă. Ieri, unele grupe s-au pregătit din nou în „Groapă”, mai precis pe terenul Piți Varga. Forțați să plece din Parcul Sportiv Dinamo din cauza condițiilor legate de igienă, după ce Clubul Sportiv a întrerupt alimentarea cu apă, gaze și lumină a secției de fotbal, puștii s-au întors după ce întreaga iarnă au fost obligați să se antreneze și să joace la diferite terenuri, săli sau baze sportive din București. Acum, la vestiare s-au montat contoare, iar pe același sistem prin care echipa mare folosește arena principală (contract de închiriere cu ora și plata utilităților consumate în tot acest timp) juniorii își pot desfășura din nou activitatea în „Ștefan cel Mare”.

De ce au plecat?
Povestea este deja veche. Clubul Sportiv are de recuperat datorii de la CS FC Dinamo, iar SC Dinamo 1948 SA nu dorește să le achite, rațiunea fiind simplă și rostită de Ionuț Negoiță: „Nu noi am făcut acele datorii, să le plătească cine le-a făcut”. Adică Nicolae Badea, cel care controlează vechea societate, cea prin care s-a întocmit contractul de asociere în vederea folosirii infrastructurii sportive dintre secția de fotbal a clubului și CS. La mijloc au căzut copiii și părinții. Aceștia au fost nevoiți să meargă în pribegie în toate colțurile Bucureștiului pentru a disputa meciurile și a se antrena. În această situație ( una care a durat aproape o jumătate de an), mai mulți părinți au amenințat că își vor retrage puștii de la Dinamo, iar unii au și făcut-o. „De vineri toate grupele mici vor reveni în  «Ștefan cel Mare», a spus pentru ProSport, ieri, șeful CCJ, Gabi Răduță. Tot el a menționat un lucru foarte important, acela că juniorii vor avea parte de utilități la vestiare, chiar dacă anul trecut Elisabeta Lipă a tăiat apa, gazele și lumina în urma datoriiior înregistrate de „cei de la fotbal”, iar apoi a sigilat vestiarele de la „Cabană”, așa cum se numește clădirea în care au crescut zeci de generații de juniori ai clubului . O clădire renovată în întregime după ce Ionuț Negoiță a preluat clubul, investiție de care copii nu s-au mai putut  bucura în ultimul timp.

Cum s-au întors?
Dar să revenim la declarația obținută de ProSport de la șeful CCJ. Aceasta a anunțat că în „Ștefan cel Mare” se vor întoarce „grupele mici”. De ce nu încă și juniorii mari? Întoarcerea lor este legată de terenul sintetic, cel deținut de AS Fotbal Team, asociație care a făcut parte din 2005 și până în 2013  din Centrul de Copii și Juniori Dinamo. În urma acestei colaborări s-au lansat jucători precum Constantin Nica, Rafi Stănescu sau, mai nou, Nedelcearu, Târcoveanu și Patrick Petre. Cristi Tănase (șeful de la Fotbal Team) și Ionuț Negoiță nu s-au înțeles în vederea menținerii acestei colaborări și astfel, în 2013, înțelegerea semnată în 2005 a fost întreruptă. În aceste condiții, terenul sintetic montat în 2005, din investiția lui Tănase și modernizat în 2013 din aceleași fonduri, nu a mai putut fi folosit de juniorii lui Dinamo. Mizând pe buna înțelegere cu Lipă, Negoiță speră ca juniorilor mari să le fie permis accesul pe această suprafață. În acest moment, Lipă, Negoiță și Tănase se află într-un litigiu care nu aduce nimic bun părților implicate, iar cei care au cel mai mult de pierdut sunt juniorii. Totuși, chiar dacă Cristi Tănase deține contract de închiriere până în 2016 pe locul pe care a montat terenul și nocturna, Elisabeta Lipă a intervenit și a permis să se închirieze acest teren chiar și la oră, tuturor celor care solicită să joace aici. Tănase spune că acest lucru este un abuz: „Eu am vrut și vreau ca de acest teren să se bucure toți copiii din Dinamo. Sunt dinamovist de o viață. Domnul Negoiță nu a vrut să audă, i-am transmis că schimbăm vechiul contract, sumele, am vrut în așa fel încât să-i convină și dânsului, dar, în același timp și eu să-mi recuperez investiția în timp. Nu a vrut să audă, a preferat să plece din Dinamo, să meargă în alte locuri din București, acolo unde plătește mai mult. În continuare sper să se rezolve, însă doamna Elisabeta Lipă face un abuz. Nu poți permite accesul oricui pe acest teren. Când spun oricui nu mă refer la copiii lui Dinamo, pe ei îi primesc eu fără mari pretenții, însă nu e normal să închiriezi cu ora la orcine vrea să joace acolo și vine de pe stradă. Sunt extrem de dezamăgit de ce se întâmplă, dar Dumnezeu le va aranja pe toate, iar pentru a fi toată lumea împăcată și fericită o să mă mut în altă parte unde pot să am liniște și pace. Oricum nu renunț la drepturile care le-am dobândit prin muncă. E și investițiea mea, una legală pe care o pot susține cu acte”.

Toamna trecută, suprafața sintetică din „Ștefan cel Mare” a fost schimbată pe cheltuiala lui Cristi Tănase (foto)


„În 2009, Clubul Sportiv a notificat AS Fotbal Team. Au fost anunțați în legătură cu rezilierea contractului. Nu mă interesează ce acte a încheiat domnul Tănase cu CS FC Dinamo. Eu știu ce am de făcut. Juniorii de la Dinamo folosesc terenul și vestiarele conform unui contract de închiriere”
Elisabeta Lipă- Președinte CS Dinamo


Ce se întâmplă cu grupele de la AS Fotbal Team?

AS Fotbal Team deține patru grupe, aproximativ 70 de copii, puști care din cauza conflictului mai sus amintit nu se mai pot antrena în „Groapă”. Din informațiile ProSport, aceștia vor fi trecuți pe CS FC Dinamo, societatea controlată de Nicolae Badea, cea care are mai are alte trei grupe care fac parte din CCJ Dinamo, dar joacă sub denumirea CS FC Dinamo București. Pe SC Dinamo 1948 SA, societatea lui Negoiță, în acest moment sunt trecute grupele mai mari, 10 echipe, iar pe viitor, Clubul Sportiv condus de Elisabeta Lipă dorește să înființeze secție de fotbal. „Da, am obținut aprobarea Ministerului de Interne. Părinții mi-au cerut asta, însă mai rămâne să facem selecția”, a spus fosta conotoare pentru ProSport.


5,96 din acțiunile SC Dinamo 1948 SA sunt deținute de CS FC Dinamo


Diferențele
Ieri, o echipă ProSport a mers în Parcul Sportiv Dinamo, iar în fața vestiarelor de la terenul Piți Varga, juniorii clubului începeau să se strângă pentru ședința de pregătire prevăzută să înceapă la ora 15:00. La sfârșitul lunii octombrie, ProSport a publicat un articol în urma căruia cei din club au luat decizia de muta juniorii din „Groapă” din cauza pericolului de îmbolnăvire a copiilor. Din cauză că Elisabeta Lipă a tăiat utilitățile, puștii care se antrenau nu aveau acces la toalete, la duș și nici nu beneficiau de curent electric la vestiare, astfel că erau nevoiți să se schimbe în mașini sau să plece transpirați acasă. Atunci, cei de la fotbal au adus mai multe toalete ecologice lângă vestiare. Ieri, la revenirea puștilor din cadru au dispărut toaletele ecologice, la fel și sigiliul de pe ușa vestiarului, cabinele fiind deschise pentru copii.

Ieri, toaletele ecologice montate în octombrie au dispărut (foto)


Unde s-au antrenat și au jucat echipele de fotbal de la Dinamo în această iarnă:

Echipa mare:
Antrenamente: Baza de la Săftica, terenul din comuna 1 Decembrie
Jocuri: Stadionul Dinamo, Național Arena

Dinamo 2:
Antrenamente: Baza Granitul, terenul din comuna 1 Decembrie
Meciuri: Terenul Cernica ( următorul meci este programat pe terenul din comuna 1 Decembrie)

Juniorii mari:
Jocuri: Baza Granitul
Antrenamente: Baza Granitul

Juniorii mici:
Antrenamente: Sala Apolo, Morarilor, Balon Delfinului, Balon Herăstrău

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara. Cele mai afectate zone
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×