La final, tehnicianul gazdelor, Liviu Ciobotariu, s-a dovedit extrem de fair-play și a admis superioritatea adversarilor, chiar dacă ratările avute de formația sa ar fi creat cadrul pentru obținerea unui rezultat pozitiv, în măsura în care ar fi fost fructificate.
„Este greu să mă gândesc acum dacă mai sunt șanse la locul 4, mai sunt etape de jucat. Felicit echipa oaspete pentru rezultat. Așa se întâmplă când ai 5-6 ocazii mari și le ratezi. Sunt dezamăgit de adversar, pentru că puteam mult mai mult. Am întâlnit și un adversar incomod, foarte bine organizat„, a spus, la DigiSport, tehnicianul.
Totodată, „Ciobi” a admis că formația pe care o pregătește se confruntă cu mari probleme în ofensivă, acolo unde lipsa unui vârf veritabil, dar și a unui „regizor” de talia lui Sânmărtean, se fac simțite.
„Avem probleme pe faza ofensivă, adică nu marcăm. În patru meciuri nu am marcat decât două goluri. Este un compartiment deficitar, dar o să încerc să rezolv acestă problemă. Le cer scuze suporterilor. Încercăm să căutăm omul potrivit pentru a juca pe postul lăsat liber de Sânmărtean. Asta este situația, îmi pare rău că nu am reușit să câștigăm, veneam după o serie de rezultate bune și ne gândeam la un loc care să ducă în cupele europene„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER