Rusescu, cu un picior în Liga Campionilor. Roma are concurență serioasă. Alți doi coloși se luptă pentru transferul fostului atacant al Stelei

Rusescu, cu un picior în Liga Campionilor. Roma are concurență serioasă. Alți doi coloși se luptă pentru transferul fostului atacant al Stelei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Raul Rusescu este în momentul actual unul dintre cei mai în formă atacanți români, iar evoluțiile sale de la Braga nu au trecut neobservate.

Atacantul român a fost inclus pe o listă pentru posibilele transferuri pe care cei de la AS Roma le vor face în vară.

Cei de la AS Roma sunt interesați serios de jucători din Europa de Est, princtre jucătorii pe care romanii îi mai au pe listă se numără sârbul Manuel David Milinkovic, care are 19 ani și deja s-a antrenat cu echipa de tineret a clubului, și bulgarul Milen Gamakov de la Chernomorets Burgas. Acesta evoluează pe  postul de mijlocaș, iar cei de la Les-transferts.com anunță că Walter Sabatini a început deja negocierile pentru transferul lui.

BLESTEMUL lui Silviu Lung lovește din nou! S-a întâmplat în urmă cu puțin timp

Rusescu nu a fost remarcat doar cei de la Roma, evoluțiile sale bune din Portugalia atrâgându-le atenția și echipelor care ocupă primele două locuri în Liga Sagres, Benfica și Sporting Lisabona. Cele dou echipe au șanse mari să evolueze în grupele Ligii Campionilor sezonul viitor.

1 este locul ocupat de Benfica în prima ligă din Portugalia, cu 58 de puncte, iar Sporting se află pe locul secund cu 51 de puncte. Primele două clasate sunt calificate direct în grupele Ligii Campionilor

2 este locul ocupat de AS Roma în Serie A, cu 61 de puncte, la 14 distanță de liderul Juventus. Primele două clasate din Serie A sunt calificate direct în grupele Ligii Campionilor

5 atacanți are în lot în acest moment AS Roma, însă tot Francesco Totti duce greul în acest sezon; în perioada în care vârful de 37 de ani a fost accidentat, ofensiva Romei – fie că Rudi Garcia i-a folosit pe Gervinho, Ljajic sau Destro – a avut de suferit.

3 goluri în 8 meciuri jucate pentru Braga, în prima ligă din Portugalia, are Raul Rusescu. Vârful român a avut evoluții mult mai bune, însă, în Cupă și în Cupa Ligii, unde reușitele sale au fost decisive

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cine este bărbatul care a murit în accidentul rutier produs pe Șoseaua Progresului, din București
Cine este bărbatul care a murit în accidentul rutier produs pe Șoseaua Progresului, din București
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
„A venit timpul”. Presa britanică a dat verdictul final: Radu Drăgușin, în sfârșit titular la Tottenham!
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Tânăra care a scăpat din casa lui Gherghe Dincă rupe tăcerea: „Eram însărcinată și...”
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Britanicii au descoperit planul lui Mo Salah. Ce urmează pentru atacantul lui Liveprool
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
Apariție incendiară a soției lui Cristi Chivu! Cât de bine arată Adelina la 42 de ani
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
S-a aflat adevărul despre relaţia dintre Patrick Mouratoglou şi Simona Halep: El i-a distrus viaţa!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de inimă…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Domnu’ doctor, eu mă tem. Pe vărul meu l-au tratat de ficat si a murit de…
Cod galben de vânt puternic în 9 judeţe din ţară. ANM anunţă rafale de 65 km/h
Cod galben de vânt puternic în 9 judeţe din ţară. ANM anunţă rafale de 65 km/h
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
JETURI enorme, văzute în spațiu! Ce sau CINE le-a făcut?
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
BREAKING | Gemenii-premianți din Târgu Jiu, dați dispăruți pe 16 septembrie, au fost găsiți! Ireal unde erau
România și Ungaria sunt obligate. S-a dat ordin de la UE. Am ajuns de râs în Europa
România și Ungaria sunt obligate. S-a dat ordin de la UE. Am ajuns de râs în Europa
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
De ce s-a sinucis, de fapt, Cătălina, secretara de la UMF: Am văzut-o, era...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
Jocul NERECOMANDAT... săracilor! „Vă spun sincer, aș vrea enorm să recomand acest joc, dar nu pot”
FC Botoşani – Gloria Buzău: Duel în premieră absolută la subsolul clasamentului
FC Botoşani – Gloria Buzău: Duel în premieră absolută la subsolul clasamentului
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Ești obligat să înmatriculezi o remorcă ușoară? Ce tip de remorci poți tracta cu permis Categoria B
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
Cum arată acum fiica Adrianei Iliescu. Eliza a fost fotografiată recent alături de mama sa, într-o ipostază emoționantă
×