Ziua Ayrton Senna. Episodul 6: Relația cu mass-media britanică. „A întârziat șase ore la interviu, dar a fost excelent”

Ziua Ayrton Senna. Episodul 6: Relația cu mass-media britanică.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dacă ar mai fi trăit, Ayrton Senna, triplu campion mondial, considerat de unii specialiști drept cel mai bun pilot din toate timpurile, ar fi împlinit azi 54 de ani. Pentru a marca acest moment, ProSport vă oferă povești necunoscute din viața și cariera pilotului brazilian, cuprinse în volumul „Memories of Senna”, scrisă de Christopher Hilton. Poveștile reprezintă amintiri ale celor care l-au cunoscut pe Ayrton Senna în cei 34 de ani de viață. În acest material se prezintă relația lui Senna cu presa engleză, una de lungă durată, dar care a avut efect de montagne-russe

„ȘTIA ABSOLUT TOT DESPRE FORMULA 1”

„Pilota în Formula 2000. Eram în birou, iar telefonul a sunat. Era un tip care dorea să vorbească cu Jeremy Shaw, care se ocupa de acel campionat. Mi-am spus, Doamne, iar e unul dintre sud-americanii ăia de rahat. Mereu sunau la noi. I-am spus că îmi pare rău, dar nu i-am notat numele. Mi-a răspuns că îl cheamă Ayrton da Silva. „Eh, nu e chiar un sud-american de rahat”, mi-am spus. Mi s-a părut interesant că atunci când i-am spus că scriu pe Formula 1, el a avut o reacție unică. Tonul său s-a schimbat complet. Am stat la telefon 30-40 de minute și voia să vorbim despre starea Formulei 1 de atunci. Nu am putut să îi spun nimic! Era la curent cu absolut tot. Mi-a spus lucruri pe care le scrisesem, dar de care uitasem. Ei bine, la final m-a invitat să mâncăm un hamburger în Esher. Nu am mers niciodată, de ce naiba aș fi mers acolo. E un lucru pe care îl regret și acum. Înainte să închidă mi-a transmis că se bucură că m-a cunoscut pentru că vom lucra împreună în doi ani. Și normal că a avut dreptate”.

Nigel Roebuck, editor Formula 1 pentru revista Autosport


„NU M-A IERTAT CĂ‚ NU L-AM CONSIDERAT CEL MAI BUN”

„Aveam o reputație bună pentru că încercam să îi ajut pe toți piloții tineri să intre în sport, mai ales pe brazilienii care mergeau în Formula Ford, mulți în acea perioadă. Știu cum e: o cultură diferită, vreme diferită, altă mâncare, altă limbă, o cu totul altă experiență. Trebuiau să sacrifice mult, iar eu încercam să fac tot ce e posibil pentru a-i ajuta. Ayrton a apreciat mereu asta. La finalul sezonului 1983, scriam cronica sezonului de Formula 3 și am greșit: l-am pus pe Martin Brundle pe locul 1, iar pe Senna pe 2. Ayrton câștigase titlul, dar finalul a fost foarte echilibrat, iar Brundle revenise superb. Când revista a ieșit pe piață, a fost foarte nervos pentru asta. Nu cred că a citit de ce am făcut asta, a văzut doar ierarhia. Apoi a ajuns în Formula 1 și nu l-am mai văzut pentru mult timp. Când ne-am reîntâlnit, cred că la o cină la care se acordau premii, era încă foarte supărat și mi-a arătat asta. I-am spus că știam că e pilotul mai bun, dar Brundle s-a descurcat mai bine pe finalul sezonului. M-a iertat după doi-trei ani, când ne întâlneam în paddock, el venea mereu să mă salute. Era un caracter interesant, nu putea accepta că e altceva decât numărul 1”.

Jeremy Shaw, jurnalist revista Autosport


„ÎȘI MĂ‚SURA CUVINTELE CU MARE ATENȚIE”

„Din cauza intensității care îl caracteriza, Senna își măsura cuvintele cu mare atenție. De multe ori, vorbele sale erau interpretate greșit pentru ca titlurile să fie senzaționale, încât se simțea trădat, iar acest lucru a dus la o relație antipatică cu câțiva ziariști. Era motivul pentru care tindea să se închidă în cochilia lui. La Silverstone, ne-am întâlnit la o conferință de presă și i-am pus o întrebare. S-a oprit și s-a gândit, s-a gândit mult, încât nu am crezut că va mai răspunde. Când a început să vorbească, a fost atât de fluent, încât m-a surprins. Era remarcabil să vezi un străin că răspunde într-o engleză corectă și coerentă. Cred că a trecut prin viață încercând să fie un perfecționist în tot ce face. Vocabularul său în engleză era remarcabil. Cum o fi vorbit în portugheză?”

John Blundsen, ziarist la „The Times”


„DACĂ‚ PROST REVINE LA WILLIAMS, E CA ȘI CUM EU AȘ ALERGA SUTA DE METRI CU GHETE DE PLUMB”

La finalul lui 1992, când s-a oferit să piloteze gratis pentru Williams, am fost la o conferință de presă în Belgia, iar Senna a început să lovească dur. „Dacă Prost ar reveni pentru Williams, e ca și cum aș alerga suta de metri în ghete de plumb”, a spus el atunci. Când aveai un interviu cu el, existau pauze lungi în care se gândea la răspuns.

Bob McKenzie, ziarist la „The Daily Express”


„A ÎNTÂRZIAT ȘASE ORE LA UN INTERVIU”

La Adelaide, convenisem să vorbesc cu Ayrton despre întreg sezonul. Înregistrasem o cameră la hotel, instalasem camerele și stabilisem o oră de comun acord. Era vorba de 10 dimineața. A venit ora 10, Ayrton nu a apărut. Nici la 10.30! Nici la 11! L-am sunat, nu a răspuns. Până la urmă a ajuns cu o întârziere de șase ore. L-am intervievat de multe ori, chiar din Formula 3, când nu era doar un pilot fantastic, ci și un tip care știa să răspundă inteligent la un interviu. Dar pentru a realiza un interviu bun, trebuia să ai răbdare. Cel mai bine era să îl aștepți până la 16.30, la o oră și jumătate după încheierea calificărilor, pentru că avea ședințe lungi de de-brief. Știa că mulți ziariști erau deja în camerele de hotel, iar faptul că rămâneai însemna pentru el că meriți să vorbești cu el.

Andy Marriott, jurnalist


Pasajele de mai sus sunt extrase din cartea „Memories of Senna”, scrisă de Christopher Hilton.

Potrivit autorului, Christopher Hilton, un singur personaj important din Formula 1 care l-a cunoscut pe Senna a refuzat să contribuie cu amintiri pentru această carte, însă nu a dorit să îi facă public numele. Cititorii cărții au observat însă că singurul personaj important absent este Michael Schumacher

 

 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături de iubita româncă
EXCLUSIV | Nu mai e niciun dubiu: Michele Morrone, dat de gol în camera de hotel! Unde a petrecut alături…
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
”Următorul român vândut pe o sumă mare”: 20.000.000 €!
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii șocante și imagini surprinse de un martor. Ce ar fi făcut băiatul de 17 ani cu câteva minute înainte de tragedie?
Ultimele clipe din viața lui Cosmin, adolescentul care a murit călcat de autobuz în Valea Lupului! Ies la iveală detalii…
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Decizia luată de U Cluj în privința lui Alex Chipciu, „veteranul” intrat în ultimele 6 luni de contract
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
Andrei Vlad şi-a găsit echipă! Portarul va semna cu o formaţie aflată pe loc de play-off
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un club de TOP din Europa
BOOM | Un nou transfer istoric la FCSB. Nu e Olaru. Fotbalistul lui Becali pleacă şi semnează direct cu un…
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Un fenomen meteorologic rar a băgat în spital 50 de persoane, la Cluj-Napoca. Ce alte zone au fost afectate
Un fenomen meteorologic rar a băgat în spital 50 de persoane, la Cluj-Napoca. Ce alte zone au fost afectate
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Ce poreclă poate să aibă milionarul român care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce contează!”
Prima reacție a lui Alex Bodi, după ce a fost combinat de Revelion cu Iulia Sălăgean. ”Asta e tot ce…
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și în filme
România a pierdut o legendă. Toată țara îl plânge pe marele actor și regizor. A fost stea pe scenă și…
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în detaliu?
Misterele ordonanţei trenuleţ: De ce nu sunt prezentate în nota de fundamentare efectele pe buget cu plus şi minus în…
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Dacia Duster second-hand (www.mobile.de). Cât valorează un exemplar cu 120.000 km la bord în Germania ?
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×