Stuttgart a câștigat cu Hamburg (1-0) și a ieșit din zona retrogradării. Alex Maxim a adus victoria gazdelor cu al șaselea gol reușit în acest sezon de Bundesliga. Maxim a declarat după meci că jocul cu Nurnberg va fi „o finală”. Mijlocașul naționalei spune că nu traversează nicio criză: „Mă simt foarte bine”.
„După ultimele meciuri, cred că victoria e o gură de oxigen pentru noi. Era important pentru noi să obținem cele trei puncte și să rămânem acolo, pentru a ieși din zona periculoasă. Încă trăiam cu suspans, pentru că în ultimele meciuri am primit gol în ultimele minute. Miercuri ne așteaptă un meci greu, cu Nurnberg, o contracandidată pentru noi. E un meci cât o finală. Nu am apucat să vorbesc cu antrenorul, doar ne-a felicitat pentru cele trei puncte”, a declarat Alex Maxim la Dolce Sport.
Maxim: „Nu e nicio criză, mă simt bine”
„Sincer să fiu, golul mai mult îi aparține lui Traore decât mie. Mă bucur că am fost acolo și că am reușit să bag mingea în poartă. Perioada mea mai puțin bună o vede presa, eu mă simt foarte bine. Chiar dacă nu am jucat, a fost decizia antrenorului. Și când am jucat am dat pasă de gol, am dat gol. Nu e nicio criză, mă simt simt foarte bine la echipă„, a mai spus Alexandru Maxim
6 goluri a reușit Maxim în acest sezon în Bundesliga
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER