BICICLEȘTI. Centrul Bucureștiului s-a deschis din nou pentru mișcare curată: „Capitala e a noastră”. VIDEO

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Vreme de șase ore, sâmbătă, bulevardul Kisselef a fost închis pentru prima ediție din acest an a evenimentului ProSport și Gândul: „Biciclești”. Vremea a fost de partea tuturor celor care au ales să își petreacă sâmbăta în aer liber. Cei mici au fost cei mai încântați de închiderea bulevardului și au profitat de vremea caldă pentru a învăța să meargă pe role sau pe bicicletă

„Gata, tati? Putem să ne plimbăm pe aici? Capitala e a noastră!”, zâmbește de pe tricicletă un puști de cinci ani. Este cu puțin trecut de ora 12:00 și, când și când, câte un șofer nervos este întors din drum de către un reprezentant al Poliției. Bulevardul Kisselef este închis pentru ei vreme de șase ore, până la 18:00. Locul le este luat de bunici, nepoți, părinți sau studenți, care fie se plimbă agale pe bulevard, fie aleargă, fie pedalează, fie se joacă fotbal. Strada le aparține, iar soarele îmbie la mișcare până și cel mai leneș dintre cei curioși. Se formează imediat cozi la închirierea de biciclete. 4 lei scot din buzunar cei care vor să pedaleze o oră pe unul dintre cele mai aglomerate bulevarde din Capitală. În scurt timp, bicicletele se epuizează. Atmosfera este una de vacanță, iar reacțiile celor mici surprind scopul campaniei „Biciclești”: „Îți vine să crezi că putem să mergem pe aici? Cât de mult e!”, „Tu îți dai seama cum ar fi dacă ne-am plimba pe aici mereu?” sau „Vine și George? Te rog, mami, sun-o pe bunica lui. Când mai poate el să vină cu rolele pe un drum așa de mare?”, erau câteva dintre replicile acestora.

„Biciclești” revine sâmbăta viitoare

„Avem nevoie de o asemenea campanie. Un oraș civilizat, cum vrem să fie Bucureștiul, are nevoie de locuri mari în care se pot desfășura numeroase activități. E un triumf pentru noi că se întâmplă astăzi așa ceva. Oamenii se simt bine, iar asta se vede”, a declarat Lucian Mîndruță. Și într-adevăr, oamenii s-au simțit bine pe bulevardul Kisselef. S-au vărsat doar câteva lacrimi atunci când bicicleta nu a mai putut fi controlată, dar au fost șterse de pe obraz de către vreun părinte sau bunic grijuliu. Capitala a respirat ieri datorită campaniei „Biciclești”. Una care va continua și sâmbăta viitoare și care va oferi șansa și altor persoane să se bucure așa cum trebuie de o zi de primăvară. La ora 18:00, mașinile au luat locul zarvei pe bulevardul Kisselef. S-a revenit la rutină. Claxoane peste claxoane și oameni grăbiți, care trebuiau să ajungă undeva și erau în întârziere. Peste o săptămână, revine liniștea și coada la biciclete. Pentru că uneori este bine, din când în când, să fim uimiți și să ne bucurăm de lucrurile mici, fie ele chiar și bulevarde închise pentru șase ore.

O oră de mers pe bicicletă îți ridică nivelul de energie după o săptămână grea. Nu e doar izvor de sănătate, ci și un mod de a-ți petrece timpul alături de familie sau de prieteni. Uneori, mi-aș dori să merg spre antrenamente cu bicicleta, pentru a evita traficul din București, dar cariera de sportiv mă obligă să evit eventualele accidentări
Mihai Donisan, multiplu campion al României la înălțime


UPDATE 18:00 Campania „Biciclești” s-a încheiat. Ne vedem sâmbăta viitoare. Același loc, aceeași oră, da?

UPDATE 16:35 Cei  mai mici dintre cei care se plimbă acum pe Kisselef sunt încântați de faptul că pot învăța să meargă fie cu bicicleta, fie cu rolele. Câteva căzături, câteva lacrimi, dar totul se termină cu bine până la urmă pentru ei

UPDATE 15.30 Mai sunt două ore și jumătate până la redeschiderea bulevardului Kisselef pentru mașini. Aceasta este coada de la închirierea bicicletelor

UPDATE 15.20 În continuare aglomerație pe Kisselef. Și biciclete care mai de care mai ciudate

UPDATE 14:30 Galerie foto cu ce se întâmplă acum în centrul Bucureștiului

UPDATE 14:20 Învățăm să mergem pe role și pe bicicletă în Biciclești. Iar asta pare să ne iasă. E vremea perfectă pentru plimbat.

UPDATE 14:00 DONISAN ȘI CLAXONUL Campionul României la săritura în înălțime, Mihai Donisan, a fost unul dintre invitații ultimei ediții de anul trecut a evenimentului Hai în Biciclești. Prins între două antrenamente, atletul antrenat de celebra Vali Ionescu a transmis un mesaj pentru toți pasionații de mișcare. „O oră de mers pe bicicletă îți ridică nivelul de energie după o săptămână grea. Nu e doar izvor de sănătate, ci și un mod de a-ți petrece timpul alături de familie sau de prieteni. Uneori, mi-aș dori să merg spre antrenamente cu bicicleta, pentru a evita traficul din București, dar cariera de sportiv mă obligă să evit eventualele accidentări. Voi veni și eu la edițiile viitoare la evenimentul Hai în Biciclești. Acțiunea voastră e ca un claxon care avertizează că rutina cotidiană trebuie spartă cu ieșiri în aer liber, cu mișcare și cu o evadare din fața smartphneului sau din fața laptopului”, a declarat pentru ProSport urmașul lui Sorin Matei.

Mihai Donisan, multiplu campion al României la înălțime (2,32 m PBO, la ultima ediție din 2013 Foto: Andru Nenciu


UPDATE 13.31 Chiar și cei mai în vârstă locuitori ai Bucureștiului au ieșit să se plimbe pe Kisselef. De 50 de ani are bicicleta domnul din imagine: „Și azi am venit aici, să nu mai fiu stresat de mașini și de claxoane”. A venit alături de soția lui. Sunt împreună de 46 de ani, mai puțin decât are bicicleta.

UPDATE 13:00 Voie bună la Biciclești. Se merge pe role, se aleargă și se practică diferite sporturi cu mingea. Câțiva dintre participanți au ales o variantă cel puțin interesantă: pedalează alături de câinii lor.

UPDATE 12:50 Se joacă și fotbal la Biciclești

UPDATE 12:40 Biciclești reprezintă un moment propice pentru cei mici să învețe să meargă pe bicicletă. Unora le iese, altora nu prea 🙂

UPDATE 12:30 Se pot închiria biciclete cu 15 RON pentru 24 de ore. Pentru cei care vor să pedaleze o singură oră pe Bulevardul Kiseleff, prețul este de doar 4 lei.

UPDATE 12:20 Cu 20 de minute întârziere, a început „Biciclești”. Startul a fost dat de un puști de 5 ani, care s-a urcat pe bicicletă și a țipat „Tot Bucureștiul e al nostru!”

UPDATE 12:00 Închiderea străzii Kiseleff a întârziat un pic. Aparent, sunt câteva mici probleme cu „sincronizarea Poliției”, așa cum ne-a dezvăluit un reprezentant al acesteia.

UPDATE 11:00 MESAJUL LUI DRĂ‚GULESCU Participant în toamnă la evenimentul inițiat de ProSport și Gandul.info, octuplul campion mondial la gimnastică, Marian Drăgulescu, vorbește despre dimensiunea proiectului „BICICLEȘTI”. „Sper că voi reveni și la ediția din acest. La finele lui 2013 m-am teleportat în timp datorită acțiunii voastre. Dar nu numai că mi-am adus aminte de copilărie, ci am și văzut că Bucureștiul poate promova, asemenea altor capitale din lume, mișcarea care-ți transmite o stare de bine, joaca, întoarcerea în lumea copilăriei. La 34 de ani, încă îmi țin și eu echilibrul bine pe bicicletă. Le transmit tuturor bucureștenilor să-și petreacă măcar câteva zeci de minute pe bicicletă sau pe role „. Legitimat la CSA Steaua, Marian a revenit în activitate în urmă cu două luni și se pregătește pentru Europeanul de gimnastică de la Sofia.

Drăgulescu, unul dintre puținii gimnaști români care au dat numele unei sărituri: Săritura „Drăgulescu”. Foto: Andru Nenciu


GeoBateȘaua și Asociația „Bate Șaua Să Priceapă Iapa” vă invită în 2014 la edițiile BICICLEȘTI, continuând astfel inițiativa ProSport și Gândul care și-au propus începând din octombrie 2013 să ofere în București cea mai mare platformă de activități recreative de week end.

Începând de astăzi și până la finalul lunii iunie, Bulevardul Kiseleff va fi închis traficului auto 2 (două) sâmbete pe lună, bucureștenii fiind din nou invitați să facă mișcare în aer liber, chiar în centrul orașului.

Astfel, prima ediție BICICLEȘTI din 2014 se va desfășura sâmbătă, 29 martie, între orele 12.00 și 18.00, bucureștenii putându-se plimba din nou pe bd. Kiseleff cu bicicletele, cu rolele, trotinetele sau pur și simplu, la pas. Să re-descoperim strada fără mașini, aglomerație sau poluare!

În octombrie și noiembrie anul trecut, timp de 3 week end-uri, câteva mii de bucureșteni s-au putut bucura pe o vreme superbă de toamnă, de mișcare și plimbare pe bd. Kiseleff, pe porțiunea dintre Arcul de Triumf și Piața Victoriei, departe de trafic și aglomerație.

Inițiativa BICICLEȘTI a putut fi pusă în aplicare după ce ProSport și Gândul au lansat în toamna anului trecut o campanie de strângere de adeziuni, campanie la care Primăria Capitalei a raspuns afirmativ și a acceptat să închidă circulația auto pe toată lungimea bulevardului Kiseleff!

„Bate Șaua Să Priceapă Iapa” este o asociație nonprofit, înființată în 2004 și militează pentru promovarea bicicletei și a transportului alternativ. Activează pentru promovarea tradițiilor cultural-artistice, turismului sportiv, activ și de aventură și a turismului rural, ecologic și istoric.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a întrerupt și emisia la TV'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×