După egalul cu Belgia (0-0), de luni, reprezentativa Under 17 a României a pierdut azi al doilea meci de la Turul de Elită al Campionatului European, ce se desfășoară în Scoția, 0-1cu Bosnia. Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 55 de Gojak. Pentru a mai avea vreo șansă la calificare, juniorii lui Gâlcă depind de rezultatele celorlalte două meciuri în care ei nu sunt implicați: Scoția – Belgia (diseară, ora 20:00) și Scoția – Bosnia (sâmbătă, ora 17:00). Singura varianta ca România să mai încheie grupa pe primul loc, singurul care duce la Euro 2014, este ca cele două partide să se încheie la egalitate, iar elevii lui Constantin Gâlcă să învingă sâmbătă, de la ora 17:00, pe Scoția, la cel puțin două goluri diferență.
Costel Gâlcă nu a putut conta în acest meci pe Robert Vâlceanu, jucătorul Stelei fiind suspendat după ce a primit un cartonaș galben împotriva Belgiei, al doilea încasat în aceste preliminarii. Doar prima clasată din această grupă se califică la turneul final din Malta (7-21 mai).
Echipa de start a României:
Arpad Tordai – Sorin Lovin, Cristian Manea (cpt), Alexandru Hasnas, Dan Panait – Florentin Pham, Ronaldo Deaconu, Patrick Petre – Robert Grecu, Andrei Ivan, Alexandru Stoica
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER