Oana Pantelimon (42 de ani), record mondial de veterani la săritura în înălțime. Cu rezultatul obținut, stelista ar fi luat bronz la Naționalele de seniori

Redactor:
Andru Nenciu
Oana Pantelimon (42 de ani), record mondial de veterani la săritura în înălțime. Cu rezultatul obținut, stelista ar fi luat bronz la Naționalele de seniori
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Oana Pantelimon (42 de ani), medaliată cu bronz la Sydney 2000, a stabilit un nou record mondial de veterani în timpul Campionatului Mondial Masters de sală, de la Budapesta.
  • Tot în Ungaria, Bogdan Tudor a cucerit aurul la lungime (plus 40 de ani), iar Mihaela Loghin (plus 60 de ani) a urcat pe prima treaptă a podiumului la greutate.

Atletismul e sportul care le oferă protagoniștilor șansa de a continua goana după palpitații și după ce se retrag din activitatea competițională. Forul mondial organizează an de an diferite grand-prixuri dedicate sportivilor de toate vârstele pentru a populariza fenomenul, pentru a readuce sub pleoapele spectatorilor campioni din alte vremuri și pentru a oferi lecții pline de semnificații mogâldețelor care abia au trecut pista spre marea performanță. Marșând pe această idee, IAAF meșterește tot felul de concursuri în care foști atleți se pot înscrie pentru a lua parte, după ani buni de la retragere, la întreceri în care iau startul alături de foști colegi de generație. Secționate pe categorii bine definite (35- 39 de ani, 40-44 de ani și grupurile de vârstă pot ajunge până la 70-74 de ani), concursurile au darul de a exercita o fascinație magnetică și asupra temerarilor care au cârmit spre alte domenii de activitate. Întrecerile se desfășoară la nivel continental sau mondial, iar România, țară cu tradiție în atletism, impresionează de ani buni prin sportivii a căror vârstă se vede doar în buletin.

Organizat în acest an la Budapesta, într-o sală din vecinătatea arenei NepStadion, Campionatul Mondial de veterani a reunit și o serie de foști performeri români care trăiesc atletismul la prezentul continuu. Oana Pantelimon, Mihaela Loghin sau Bogdan Tudor.


4.000 de participanți au luat startul la CM de vetarani de la Budapesta


ProSport vă spune cum i-a străfulgerat prin minte Oanei Pantelimon (1,99 m PB) ideea de a participa la prima competiție de acest gen din viață. Medaliată cu bronz la JO 2000, actuala antrenoare de la CSA Steaua și-a înviorat retina într-o dimineață în care naviga pe net alături de fiul ei, Ștefan. La început a trecut știrea doar la index, dar la insistențele soțului, Gabi Pantelimon, fost scrimer participant la JO, dar și la rugămințile prietenilor, Oana a început să-și măsoare pașii. A scos din cufărul cu amintiri o pereche de „cuie” vechi de 10 ani (pantofi produși de Nike), s-a înscris la concurs și și-a pus într-o scurtă pregătire fizică toată puterea ei de campioană și dragostea pentru sport. „Eu nu mai sărisem de ani de zile, nici cu eleva mea, Dana (n.r. – Daniela Stanciu, actuala campioană națională la înălțime) nu mai sar, dar mi-am zis de ce să nu încerc!? A hotărât să vină și Bogdan Tudor (n.r. – recordmenul național la lungime – 8,37 m, Bogdan are 44 de ani) și am decis să încercăm marea cu degetul”, spune Oana ca și cum ar povesti un film. Zis și făcut.


2,08 m e recordul mondial de seniori în sală – Kajsa Berqkvist (Suedia) 2006

2,09 m e recordul mondial de seniori în aer liber – Stefka Kostadinova (Bulgaria) 1987


Fosta elevă a antrenorului Adrian Ghioroaie a luat totul în joacă și a intrat în concurs la 1.52 m. „Așa, de verificare. Una dintre adversare sărise în 2014 1,76 m. Mi-a fost puțin teamă de ea. Apoi am trecut la 1,55 m, 1,64 m. Am sărit doar cu elan din trei pași, iar soțul și fiul meu se băteau care să-mi fie antrenor”, clipește Oana. În timp ce rivalele de la secțiunea peste 40 de ani loveau bara din fibră optică la înălțimi inferioare, stelista ridica ștacheta fără probeleme. „Ținând cont de faptul că nu m-am antrenat deloc și că am sărit doar din trei pași, pot spune că talentul și tehnica m-au ajutat să obțin această performanță”, continuă Oana. Ce s-a întâmplat de fapt. După ce a trecut peste 1,73 m, Pantelimon a cerut ridicarea ștachetei la 1,80 m.


1.99 m e recordul personal de seniori al Oanei la înălțime outdoor (Sydney 2000)

1.95 m e recordul personal al Oanei la înălțime indoor ( București 2007)


Fidelă aceleiași strategii adoptate, medaliata de la Sydney a trecut din prima, iar rezultatul a însemnat un nou record mondial  la săritura în înălțime pentru sportivele de peste 40 de ani. Mai mult decât atât, performanța Oanei atrage atenția și asupra rezultatelor actuale ale senioarelor din România la o probă de tradiție. Pentru că la ultima ediție a CN de sală, desfășurat în februarie, la sala de pe Strada Maior Coravu, bronzul a fost cucerit de Georgiana Muscalu cu un rezultat de 1,80 m!, exact aceeași înălțime pe care a atins-o și Pantelimon, printr-un exercițiu de imaginație se poate avansa ideea că Oana ar fi putut și la 42 de ani să rămâna între primele exponente ale specialității cu un background de tradiție în România.

„Am încercat să sar și la 1,83 m, dar am ratat toate cele trei tentative. Per  total, sunt foarte mulțumită, pentru că eu nu m-așteptaam să mă desprind de sol nici cât ziarul și uite că am reușit să sar peste 1,80 m și să bat și recordul mondial…”, conchide antrenoarea de la CSA Steaua.

PODIUMUL LA ULTIMUL CN DE SENIORI (februarie 2014, București, sala din Strada Maior Coravu): 1. Daniela Stanciu (Steaua, 1,92 m), 2. Alina Rotaru (Steaua, 1,84 m), 3. Georgiana Muscalu (CSM București / Rapid, 1,84 m)


2,03 m  e recordul României de seniori în sală – Monica Iagăr (1999)

2,02 m e recordul României de seniori în aer liber – Monica Iagăr (1998 și 2000)


AUR ȘI PENTRU BOGDAN TUDOR

Bogdan Tudor (44 de ani), unul dintre cei mai valoroși și mai carismatici atleți români de după Revoluție, s-a hotărât și el să întindă ruleta la Budapesta. Omul care a concurat în anii 90 la săritura în lungime contra unor staruri precum Carl Lewis și Mike Powell a urcat pe prima treaptă a podiumului la categoria plus 40 de ani, cu un rezultat de 6,83 m. Stelistul e ultimul român care a sărit 8,10 m, în iunie 2006, pe stadionul Dinamo, înaintea Europeanului de la Goteborg. Bogdan este recordmenul național al probei, 8,37 m, în 1995, la Bad Cannstadt.

4 titluri olimpice consecutive are Carl Lewis în proba de lungime (1984, 1988, 1992, 1996)

8,95 metri e recordul mondial la lungime – Mike Powell (SUA) – Tokyo 1991

8,87 metri e recordul personal al lui Carl Lewis la lungime – Tokyo, 1991

8,37 metri e recordul României la lungime – Bogdan Tudor (Bad Cannstadt, 1995)

Articol scris de Victoria GHIGEANU

 

 

 

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
România, misiune mai ușoară decât s-ar fi așteptat în preliminariile CM 2026? Cum ar putea arăta grupa ”Tricolorilor”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată făcută de jurnalistă după ce și-a îmbrățișat din nou băieții: „Era firesc să îmi propună asta”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături de copiii ei! Declarația neașteptată…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet ultima căsnicie!
Până la Valentina am avut tot ce mi-a plăcut ochiului! Decizia radicală a lui Cristi Borcea, care i-a schimbat complet…
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×