Dinamo și Rotariu s-au înțeles pentru un nou contract. Puștiul a ajuns, într-un an, de la 400 de lei la 3000 de euro lunar

Dinamo și Rotariu s-au înțeles pentru un nou contract. Puștiul a ajuns, într-un an, de la 400 de lei la 3000 de euro lunar
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dorin Rotariu (18 ani), cel mai mediatizat jucător al lui Dinamo, va fi nevoit ca din vară să semneze un nou contract cu echipa din „Ștefan cel Mare”. Conform regulamentelor, în momentul în care va împlini 19 ani, mijlocașul trebuie să-și prelungească înțelegerea cu echipa care l-a format. Astfel, clubul propune un nou contract (cu durată între 3 și 5 ani și un salariu care să nu fie mai mic de 1700 de lei lunar pentru jucătorii din prima ligă) iar fotbalistul este obligat să-l semneze. În cazul lui Rotariu, care în prezent câștigă 2500 de euro lunar și bonusuri de performanță, Dinamo a pregătit un contract de 3000 de euro, cu 500 mai mult față de ce câștigă în prezent. Roti și-a dat acordul pentru ca înțelegerea să fie semnată pentru cinci sezoane, iar în fiecare an, salariul va fi mărit cu 500 de euro. Mai mult, mijlocașul ar fi primit și o sumă de bani la semnătură, plus mașină de serviciu. Noul act a fost semnat de părți, iar în iulie, atunci când Rotariu va împlini 19 ani, contractul va fi înregistrat.

Amenințat cu salariul de 1700 de lei
În momentul în care Rotariu a ales să se rupă de Victor Becali pentru a semna cu soția antrenorului de la Steaua, conducerea lui Dinamo s-a folosit de această situație. Jucătorului i s-a adus aminte că din vară trebuie să continue automat cu Dinamo, că a semnat prelungirea, iar dacă nu va renunța la colaborarea cu vedeta postului Euforia, actul nu va fi înregistrat. În schimb, șefii l-au anunțat pe jucător că la LPF va fi depus un contract, conform căruia noul lui salariu va fi de 1700 de lei.

22 de meciuri a jucat Dorin Rotariu în Liga 1 pentru Dinamo, în acest sezon, reușind 5 goluri și 5 pase decisive

Când a debutat în Liga 1 primea 400 de lei
Când a debutat în Liga 1, în martie 2013, Rotariu avea un salariu de 400 de lei. La sfârșitul acelui sezon, jucătorul a fost aproape de a ajunge la SC Vaslui, însă  „câinii” au reușit să-l readucă în „Ștefan cel Mare” după ce s-au înțeles cu Marian Iancu. Atunci, mijlocașul a semnat un nou contract cu Dinamo, cu un salariu de 2500 de euro.


Îi vom propune un salariu la nivelul valorii sale deși regulamentul ne permite să-i oferim foarte puțin

Ionuț Negoiță – acționar Dinamo


50 % din drepturile federative ale lui Rotariu sunt deținute de firma lui Marian Iancu


250.000 de euro a oferit Vasluiul pentru a-l transfera pe Rotariu, sumă refuzată de Marian Iancu

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor
BAC 2024 | Rezolvarea subiectelor la limba română de la Bacalaureat. Unde au greșit majoritatea elevilor
Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei
Ce sancțiune riscă Jude Bellingham la EURO, după gestul golănesc îndreptat spre banca Slovaciei
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Transfer de 5 stele pentru Andrei Burcă! Fundașul României poate deveni coleg cu un alt tricolor după EURO 2024
Andreea Antonescu, mai sexy după a doua naștere. Artista are ACUM o siluetă de invidiat! Secretele sale pentru a se menține în formă la 41 de ani
Andreea Antonescu, mai sexy după a doua naștere. Artista are ACUM o siluetă de invidiat! Secretele sale pentru a se…
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță
Emily Burghelea, absolut desfigurată pe internet: „E o minune că sunt în viață!” Ce a pățit celebra influenceriță
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
BANCUL ZILEI. Bubulina e dusă la Urgență. Doctorul către Bulă: - Îmi pare rău, domnule, pare în comă!
CALCUL. La cât va ajunge o rată de 1.870 de lei după ce IRCC şi ROBOR au scăzut
CALCUL. La cât va ajunge o rată de 1.870 de lei după ce IRCC şi ROBOR au scăzut
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Motivul pentru care cercetătorii INJECTEAZĂ substanțe RADIOACTIVE în COARNELE RINOCERILOR. Nimic altceva nu a funcționat!
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de ani
Răzvan Burleanu a împlinit 40 de ani şi se mândreşte cu o soţie superbă. Se iubesc de peste 20 de…
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la limba și literatura română, prima probă scrisă de la Bacalaureat
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la limba și literatura română, prima probă scrisă de la Bacalaureat
Obligatoriu pentru proprietarii de apartamente. Regulă la întreținere pentru cei care stau la bloc
Obligatoriu pentru proprietarii de apartamente. Regulă la întreținere pentru cei care stau la bloc
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Polițistă din penitenciar, filmată în timp ce se iubește cu un deținut periculos, în celula acestuia
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Superliga începe exploziv: programul noului sezon ne oferă o prima etapă incendiară
Superliga începe exploziv: programul noului sezon ne oferă o prima etapă incendiară
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
O vedetă OnlyFans, ofiţer de penitenciar, face sex cu un deţinut din Londra. Videoclipul devine viral, iar ea este arestată
Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?
Amenda pentru rovinietă: Unde se plătește și cum verifici perioada de valabilitate?
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×