Cu un discurs – platfus în care clișeele sunt așa de des folosite încât duc la pleonasme, Negoiță încearcă să ne arate că el nu e ca alții. Nu vorbește cu subtitrare precum Vasile Turcu sau cu decodare ca Nicolae Badea. Nu are logoreea lui Gigi Becali și nici jalea din vocea lui Copos. Negoiță se vrea altfel. Ca un ventriloc pus să citească prospectul unui medicament într-o reclamă la tv, Negoiță ne tot spune despre proiect, despre reconstrucție, despre răbdare. Proiectul îl știm, e asumat de suporteri, iar acest lucru i-a condamnat pe fani și la răbdare. Cu reconstrucția e ca la Sagrada Familia. Știm când a fost începută, dar nu știm când se va finaliza. Răbdare, dar fără tutun (s-au dus zilele în care în loja dinamovistă se sudau havanele până veneau pompierii). Vasile Turcu era să facă bronșită până să înțeleagă regula ofsaidului. Răbdare, civilizație, new. Tutunul dăunează grav sănătății.
Joi seara, Negoiță a avut o cumpănă. După 45 de minute de joc, într-un meci care are 180 de minute, Steaua conducea cu 4-1. Negoiță nu a mai avut răbdare și a plecat de la stadion. Prins de un reporter vigilent (probabil cu practica făcută pe scările de marmură din Ghencea atunci când un alt nefumător fugea în Maybach, nu pe Maybach), acționarul a acordat și un interviu. Copy- paste: „Galeria e de locul 1, la fotbaliști mai avem de lucrat. Se întâmplă și astfel de eșecuri în fotbal, au pățit-o echipe mult mai mari. E vorba de o bătălie, războiul e pe termen lung, sub nici o formă nu se pune problema să renunțăm”. Și, din nou, copy- paste: „Cu răbdare, vom ajunge acolo unde ne dorim.” Cum rămâne cu plecarea? Rimează cu răbdarea, dar nu se potrivește. Ne lămurește Ionuț Negoiță după ce mai dăm un ultim copy-paste: „Am plecat pentru că am vrut să mă calmez”. Totuși, nu era mai bine să-ți aprinzi un trabuc?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER