Adio, fotbal. Cristi Chivu și-a reziliat contractul cu Inter și se retrage. „Este sfârșitul unei călătorii… și începutul pentru restul vieții mele”

Adio, fotbal. Cristi Chivu și-a reziliat contractul cu Inter și se retrage.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa Inter Milano a anunțat luni, într-un comunicat postat pe site-ul oficial, că a reziliat de comun acord contractul cu Cristian Chivu, fundașul român care a evoluat în ultimele șapte sezoane la gruparea milaneză. La 33 de ani, Chivu a anunțat și că s-a retras din activitate, într-o postare pe Facebook

  • Chivu nu a mai jucat la Inter din 5 mai 2013, din cauza unor probleme la deget


Va mai juca sau nu Cristian Chivu fotbal după o serie de operații la piciorul drept care nu i-au mai permis fostului căpitan al echipei naționale să mai evolueze? Aceasta era întrebarea care stătea pe buzele tuturor după ce Chivu a suferit, la începutul acestui an, o nouă operație la degetul care nu i-a dat pace în ultimele două sezoane. Un răspuns parțial a venit luni, când Inter Milano a anunțat că a reziliat, de comun acord, contractul cu fundașul român de 33 de ani. „Șapte sezoane de neuitat, încununate de succese, de victorii, dar și zile dramatice însă care au fost depășite. Inter și Cristian Chivu au avut o relație care a mers dincolo de teren și aspectul profesional. Clubul îi mulțumește din suflet lui Cristian pentru că a fost protagonistul, cu mare putere și loialitate, unor ani care mereu vor fi amințiti ca fiind printre cei mai glorioși în istoria nerazzurra. Internazionale Milano îi transmite mulțumiri lui și minunatei sale familii”, a scris Inter Milano pe site-ul oficial.
 


Chinul a început pe 3 august 2012

Cum a ajuns însă Chivu să aibă probleme atât de mari la deget? Chinul a început pe 3 august 2012, într-un meci pe care Inter l-a câștigat cu 3-0 pe terenul lui Hajduk Split, în turul III preliminar din Europa League. După un duel cu un adversar, Chivu a rămas întins pe gazon, după ce doi adversari i-au prins piciorul ca într-o menghină. Verdictul? Unul extrem de dur! Fractură de metatarsian, medicii susținând că degetul lui Chivu mai era prins doar în piele. Povestea ce a urmat e deja cunoscută: osul nu s-a refăcut complet după accidentare, Chivu a amenințat că îl dă în judecată pe medicul Interului, iar românul a evoluat din ce în ce mai puțin. Mai exact, 869 de minute! Și nicio secundă în acest sezon.

În vară, Chivu a ajuns la Miami, acolo unde un doctor, mare fan al lui Inter, l-a operat cu acceptul echipei milaneze. Două luni, fostul căpitan al naționalei a stat cu piciorul imobilizat în ghips, însă nici așa durerile nu l-au părăsit, devenind insuportabile. Românul a mers din nou la Miami în ianuarie, însă doctorul i-a transmis că trebuie să renunțe la fotbal. Iar Chivu l-a ascultat, anunțând azi că se va retrage din fotbal după ce și-a reziliat contractul cu Inter.

Și-a anunțat retragerea pe Facebook

„Sunt trist și fericit, râd și plâng totodată și mă încearca un sentiment de satisfacție pe care nu-l pot descrie în cuvinte. Fotbalul mi-a oferit ceva ce îmi va servi toată viața. M-a învățat ce înseamnă pasiunea, ce reprezintă curajul, sacrificiul. Toate astea sunt o punte între visuri și realitate. Știu cine sunt, ce sunt, ce am făcut, cum am facut și vă pot spune …că a fost o călătorie plină de provocări. O călătorie în care nu am renunțat la visuri, nu am abandonat lupta cu provocările pe care destinul mi le-a așternut în cale. Le-am înfruntat plin de convingere că voi voi reuși, ca voi trece mai departe, că într-o zi îmi voi privi copiii și cu o îmbrățisare îmi vor mulțumi. Atât și nimic mai mult”, a scris Cristian Chivu într-un post pe Facebook, anunțându-și retragerea.

 

Ce va urma însă pentru fostul fundaș român, în vârstă de 33 de ani? ProSport a anunțat deja că Chivu va deveni impresar, urmând să preia, alături de Pietro Chiodi, firma fraților Becali, aflați în închisoare, după ce au fost condamnați la 6 ani și 7 luni de închisoare în „Dosarul Transferurilor”. Potrivit informațiilor ProSport, Chivu își va da examenul pentru licența de impresar la sediul FRF pe 3 aprilie.

3 goluri în 170 de partide a marcat Chivu în 7 ani pentru gruparea milaneză
 


Mesajul lui Cristian Chivu postat pe pagina sa oficială de Facebook

This is it! And more to come!
 
Sunt trist și fericit, râd și plâng totodată și mă încearca un sentiment de satisfacție pe care nu-l pot descrie în cuvinte. Fotbalul mi-a oferit ceva ce îmi va servi toată viața. M-a învățat ce înseamnă pasiunea, ce reprezintă curajul, sacrificiul. Toate astea sunt o punte între visuri și realitate. Știu cine sunt, ce sunt, ce am făcut, cum am facut și vă pot spune …că a fost o călătorie plină de provocări. O călătorie în care nu am renunțat la visuri, nu am abandonat lupta cu provocările pe care destinul mi le-a așternut în cale. Le-am înfruntat plin de convingere că voi voi reuși, ca voi trece mai departe, că într-o zi îmi voi privi copiii și cu o îmbrățisare îmi vor mulțumi. Atât și nimic mai mult.
 
Mulțumesc părinților mei pentru educația pe care mi-au oferit-o. Acum 24 de ani am început o călătorie motivat de o persoană care mi-a fost model și sursă de inspirație. Ne-a părăsit opt ani mai târziu și am crezut că pentru mine totul s-a terminat. Aveam 17 ani. A fost tatăl, antrenorul, prietenul și cel mai mare critic al meu.
 
Este prima persoană căreia vreau să-i mulțumesc pentru că în toți acești ani l-am simțit lângă mine mereu. Am încercat să fiu ca el, să fiu demn, curajos, ambițios, corect așa cum m-a învațat. Înainte de a fi ceva, am încercat sa fiu OM. Aș fi avut nevoie de tată mai mult decât cineva și-ar putea imagina, decât, probabil, s-a gândit el în scurta noastră călătorie prin această lume.
 
Mulțumesc tuturor antrenorilor cu care am început, celor cu care am colaborat de-a lungul timpului și despre care pot spune că au fost o sursă de inspirație continuă pentru mine.
 
Mulțumesc cluburilor la care am activat pentru că au avut încredere în mine și pentru că mi-au oferit posibilitatea de a crește în țări și în orașe diferite învățând să devin o persoană mai bună. Mulțumesc tuturor suporterilor de la echipele la care am activat pentru că fără susținerea și fără pasiunea lor fără margini, succesele noastre nu ar fi fost posibile. Am respectat și onorat istoria și tradiția clubului pentru care activam.
 
Mulțumesc staff-ului medical, doctori, fizioterapeuți, pentru sprijinul lor moral, pentru înțelegerea pe care au avut-o în ceea ce mă privește, pentru că m-au suportat, dat fiind faptul că am fost un record-man al accidentarilor. Dacă îmi permiteți și sper că mă înțelegeți, vreau să-i mulțumesc în special medicului și prietenului meu, Franco Combi. Fără el nu aveam onoarea de a scrie aceste rânduri.
 
Mulțumesc tuturor celor care nu apar în față, dar care au un rol important în bunul mers al unei echipe de fotbal, oameni apropiați, cu care interacționam zi de zi, și care încercau să ne facă toate mofturile: magazioneri, bucătari și tot persoanlul de întreținere. Cu respect, admirație și în loc de „Bonjour” rămâne „Au revoir”.
 
Am cunoscut mulți fotbaliști în toți acești ani, le mulțumesc tuturor pentru respectul pe care mi l-au oferit și vreau să îi asigur că a fost o onoare pentru mine să le fiu coleg, partener de luptă și să împărțim înfrângerile și victoriile. Veți rămâne în inima mea pentru totdeauna. Vestiarul îmi va lipsi cel mai mult
 
Nu în ultimul rând, vreau să-i multumesc soției mele, Adelina. A renunțat la visurile ei pentru a fi alături de mine, am crescut împreună printre străini și am depăsit momente grele. Ea este cea care m-a susținut și inteles în cele mai grele momente, mi-a oferit dragoste, liniște și familia la care am visat. Le mulțumesc fetelor mele, Anastasia și Natalia, care au avut grijă să nu fiu niciodată trist și să uit de orice supărare. Ele trei sunt mai presus de orice satisfacție profesională pe care am avut-o sau o voi avea în viață.
 
Am intrat în această lume tânăr, în liniște, visător și plin de ambiție și ies cu ceva fire albe, multe cicatrici și cu convingerea că inima mea e la locul ei chiar, daca am pus-o de fiecare dată la dispoziția echipelor la care am jucat. Tată, sper ca ești mândru de omul care am devenit. Este sfârșitul unei călătorii… și începutul, pentru restul vieții mele!!!”.

 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Patru nume pot pleca de la FCSB
Patru nume pot pleca de la FCSB
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:
Becali l-a transferat, soţia l-a îmbrăcat. Noul jucător de la FCSB are o parteneră de viaţă mai cunoscută ca el:…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
Ronald Gavril face dezvăluiri intime din relaţia cu Anamaria Prodan. Ăsta este marele secret al impresarei!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi:
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se vor duce la cer"
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Amendă între 500 și 2.500 de lei pentru românii care au casă la curte. Proprietarii sunt obligați
Amendă între 500 și 2.500 de lei pentru românii care au casă la curte. Proprietarii sunt obligați
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×