E un film despre fotbal, despre societate și despre amintiri. Regizorul Corneliu Porumboiu joacă rolul reporterului. Își descoase tatăl, pe Adrian Porumboiu, despre un Dinamo-Steaua arbitrat de senior, jucat în decembrie 1988 pe o zăpadă cumplită și terminat cu un cinic și nemeritat 0-0.
Porumboiu senior își amintește că avea atunci 38 de ani. Asta nu-l face nostalgic, ci de-a dreptul trist. Tonul său de povestitor e cadențat în lentoare, într-un fel de spleen, un interlocutor care parcă vrea și nu prea vrea să-și amintească de zăpada acelei după-amieze din comunism.
Ar fi fost de așteptat ca Adrian Porumboiu să aibă pe parcursul celor 90 de minute de meci tonul unui bunic însuflețit și nostalgic, mândru de onoarea de a fi condus un meci între echipa lui Valentin Ceaușescu și cea a Securității. Sau și mai mândru de a le fi dat tonul unor mari fotbaliști, Hagi, Lăcătuș, Belodedici, Ilie Dumitrescu, de o parte și Mateuț, Cămătaru ,Lupescu sau Rednic dincolo, de cealaltă. Am amintit doar câțiva, toți cei care jucau în derbyuri în acei ani erau mari, erau buni și puteau oricând să facă față la echipele mari din Europa.
Terenul e imposibil, ninge mereu, peste 20.000 de umbrele înfruntă iarna, în jurul terenului sunt cordoane de milițieni cu cozoroace cenușii, tribuna pare o masă uniformă, un personaj colectiv care în film nu se aude. Cu totul alta decât tribunele de astăzi, cu coregrafii colorate și cu scandările pe care le știm.
În ciuda fotbaliștilor mari de pe teren, personajul principal al filmului e Adrian Porumboiu. El crește odată cu meciul și se întețește odată cu ninsoarea. Pe parcursul trecerii minutelor, tăcerile metafizice i se răresc, începe să fie însuflețit de aplicarea legii avantajului și chiar solicită reluarea unor imagini, ceea ce firește că nu este posibil. Creionând o epocă, de fapt Corneliu Porumboiu își desenează în film propriul tată exact așa cum e în realitate. Înteligent, mândru că nu făcea parte din niciuna dintre tabere, destul de reticent față de ziua de ieri („Pe cine să mai intereseze acest meci astăzi?”, se întreabă el la un moment dat), dar preocupat pentru ziua de astăzi, răspunzând la telefoane în timpul înregistrării, purtând crâmpeie de conversație profesională despre agricultură și despre cozonaci. E filmul făcut astăzi despre personajul Adrian Porumboiu din urmă cu peste 25 de ani, o transpunere extrem de dificilă, dar bine realizată.
Dincolo de Adrian Porumboiu e epoca. Acel 1988 fără culoare, rece ca și zăpada de pe teren, tăcut și dureros precum bandajul lui Cămătaru care a jucat tot meciul cu capul spart, umplând mai multe tricouri cu sânge.
E un film care va avea premiera joi, dar nu va face săli pline în Malluri. Un film de văzut în liniște, fără popcorn, fără ochelari 3D, fără efecte speciale. Un film care ne face să pricepem și mai bine că lumea colorată de azi izvorăște din lumea aceea cenușie din decembrie 1988 și chiar mult mai de demult.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER