Brooklyn Nets s-a apropiat la doar o victorie și jumătate de locul 3 din Est, după ce a câștigat aseară meciul cu Houston Rockets, scor 106-95
Dacă la începutul sezonului, mingea părea să fugă de jucătorii lui Nets, aceștia au reușit să își revină la timp în 2014
Inconstanța a fost marea problemă a lui Houston Rockets în acest sezon. La primul sezon în această formulă, cuplul Harden-Howard a oferit câteva momente extrem de spetaculoase, dar a acumulat și înfrângeri neașteptate. Iar pe final de sezon, eșecurile pot să conteze chiar și dublu! S-a demonstrat aseară, când „rachetele” lui Kevin McHale au cedat pe terenul lui Brooklyn Nets, scor 96-105. A fost a doua înfrângere consecutivă pentru Rockets, ale căror șanse la locul 3 în Est devin din ce în ce mai mici. De fapt, după meciul de aseară, texanii sunt la 3 victorii de Los Angeles Clippers, care are atât avantajul confruntărilor directe, cât și pe cel al faptului că Rockrts mai are doar 9 meciuri de jucat din acest sezon regulat. Ce s-a întâmplat însă aseară și cum a cedat Rockets în fața unei echipe care pare să devină din ce în ce mai periculoasă? În primul rând, Nets a devenit o adevărată forță pe teren propriu! Echipa new-yorkeză nu a mai pierdut în „Barclays Arena” de 14 meciuri, ultimul eșec venind în fața Oklahomei City Thunder, pe 1 februarie. Mai mult, Nets a obținut prima victorie în 11 ani pe teren propriu în fața „rachetelor”, obținând, totodată, și biletele pentru play-off. Joe Johnson a fost principalul responsabil pentru victoria de aseară, cu 32 de puncte, 4 recuperări, 3 pase decisive și 1 intercepție, fiind urmat de Shaun Livingston (17 puncte), revelația lui Nets din acest sezon. A fost victoria care a apropiat-o pe Nets (40-33) la o singură victorie și jumătate de Toronto Raptors și Chicago Bulls, ocupantele locurilor 3, respectiv 4 în Est. Iar pentru Brooklyn urmează diseară deplasarea din „Madison Square Garden” cu Knicks, una decisivă pentru viitorul ambelor echipe în acest sezon. În schimb, Rockets (49-24) a cedat al doilea meci consecutiv, iar șansele pentru un loc în primele 3 în Vest au devenit minime.
Stephen Curry a marcat coșul victoriei pentru Warriors, care s-a distanțat de lupta nebună pentru locurile 7-8 în Vest
Dallas a căzut pe locul 9
Patru echipe se bat asiduu pentru ultimele trei locuri care duc în play-off-ul Conferinței de Vest. Iar înaintea partidei de aseară dintre Golden State Warriors și Dallas Mavericks, Warriors avea avantajul locului șase și a unei diferențe de două victorii față de Memphis Grizzlies, Phoenix Suns și Dallas, aflate toate la egalitate cu același record, 44-30. Și așa cum era de așteptat, meciul disputat la Dallas a avut de toate. Un final regulat electrizant, în care cele două echipe nu au putut fi despărțite, încheiat 108-108. Plus un final de prelungiri incredibil, în care Stephen Curry (23 de puncte, 3 recuperări, 10 pase decisive, 1 intercepție) și-a dovedit din nou valoarea și a marcat coșul victoriei în ultima secundă. Surprinzător, chiar și fără Andrew Bogut și David Lee, accidentați, Warriors (46-28) a învins-o pe Mavericks (44-31), care a căzut pe locul 9, în afara locurilor de play-off, în ciuda unor evoluții remarcabile ale lui Dirk Nowitzki (33 de puncte, 11 recuperări, 3 pase decisive, 2 intercepții, 1 capac) și Monta Ellis (27 de puncte).
Greu de oprit sub panou chiar și de Pau Gasol. LaMarcus Aldridge (dreapta) este principalul motiv al revirimentului lui Blazers din acest sezon
Aldridge, revenire cu victorie
Revenirea lui LaMarcus Aldridge a fost de bun augur pentru Portland Trail Blazers. Extrema de forță a lui Portland a reușit un meci excelent în această dimineață în compania lui Los Angeles Lakers, aducând o victorie prețioasă pentru Blazers, scor 124-112. Aldridge (31 de puncte, 15 recuperări, 6 pase decisive) nu a fost cel mai bun marcator al lui Blazers, această distincție revenindu-i lui Damian Lillard (34 de puncte, 8 pase decisive), însă jocul său sub panou a fost cel care a făcut diferența între un meci facil pentru Portland și unul care ar putea fi devenit dificil. Iar Portland (49-27) speră în continuare la locul 4, în ciuda unui meci cu Phoenix Suns la finalul săptămânii, joc care s-ar putea dovedi decisiv pentru echipa din Arizona. În schimb, Lakers a înregistrat al treilea eșec în ultimele șase meciuri, iar cu 25 de victorii și 49 de eșecuri, ocupă locul 14 în Vest.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER