Răzvan Burleanu se află săptămâna aceasta la Nyon, iar astăzi s-a întâlnit cu Michel Platini. Potrivit site-ului oficial al UEFA, cei doi președinți au discutat despre probleme cu care se confruntă fotbalul din Europa, dar și despre sprijinul pe care urmează să-l ofere UEFA pentru România. Răzvan Burleanu a oferit câteva declarații despre întânirea din această dimineață, dar a vorbit și despre poziția pe care ocupă în cadrul Federației: „A fi președinte înseamnă a avea multă responsabilitate și, când ești tânăr, nu vrei să fii asociat cu eșecul. România are nevoie de investiții serioase în infrastructură, mai ales în sectorul juvenil. Aceasta este prioritatea mea în acest mandat”.
„România va fi, în opt ani, în primele 10 echipe ale lumii”
Răzvan Burleanu a vorbit și despre echipa națională a lui Victor Pițurcă, una care nu s-a mai calificat în ultimii ani la turnee finale: „Nu este doar un vis, ci un obiectiv. România va fi, în opt ani, în top 10 cele mai bune naționale ale lumii. Poate că o să fie dificil, dar avem ambiție și vom fi activi, în special în relația pe care o avem cu UEFA. Un prim pas ar fi calificarea la Campionatul European din Franța, din 2016”. Președintele FRF a continuat: „Un alt obiectiv pe care îl am este acela ca fiecare copil din România să aibă șansa să joace fotbal. Pentru asta trebuie să avem stadioane și mingi, dar și antrenori profesioniști. Fotbalul trebuie să deschis pentru toți, iar dacă noi vom face tot ce ne stă în putință, sunt sigur că România își va atinge obiectivele”, a mai spus Burleanu.
Despre întâlnirea cu președintele UEFA, Michel Platini, Burleanu a avut numai cuvinte de laudă: „Este un moment important pentru Federația Română de Fotbal de a veni aici, pentru că vreau să inițiez un nou mod de gândire. Mai vreau să dezvolt fotbalul în țara mea după modelul UEFA. Cred cu tărie că acesta este unul de succes în toate sporturile, o sursă de inspirație pentru Europa, la toate nivelurile”, a conchis președintele FRF pentru site-ul oficial al UEFA.
Lui Burleanu i-a fost făcută o scurtă desciere pe site-ul uefa.com. Nu a fost uitată nici mentionarea lui Mircea Sandu, acum președinte onorific al Federației Române de Fotbal
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER