Lucescu Jr are gânduri mari la Ploiești: „Am spus clar: rămân la Petrolul. Este o greșeală să ne comparăm acum cu Steaua”

Redactor:
Robert ZANFIR
Lucescu Jr are gânduri mari la Ploiești:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Venirea lui Răzvan Lucescu la Petrolul nu a scos echipa de pe „linia” remizelor din ultimul timp. Noul antrenor al „lupilor” a obținut patru egaluri din patru meciuri la Ploiești, dar Lucescu Jr spune că echipa este în obiectiv. Tehnicianul crede că este o greșeală ca Petrolul să se compare la acest moment cu Steaua și anunță că nu are niciun gând să plece în vară: „Am spus foarte clar: rămân la Petrolul”, declară Răzvan Lucescu.

Alături de Mutu, Zicu a fost unul dintre oamenii de care s-au legat speranțele suporterilor în acest retur. Deși nu a reușit să impresioneze până acum, Lucescu spune că fostul său elev de la Rapid are nevoie în continuare de încredere și răbdare.2]

„Zicu va fi un jucător care va ridica tribunele în picioare la Ploiești”

„Nu se întâmplă nimic cu Zicu. Mourinho, care e unul dintre cei mai mari antrenori din lume, a zis un lucrur foarte realist: „nu am bagheta magică și nu pot să fac lucruri peste noapte”. Pentru Zicu este un lucru absolut normal, este pe drumul cel bun. La Rapid la fel a pățit. A fost contestat la început, apoi a făcut un retur fantastic. La Timișoara a fost la fel, a ajuns să fie apreciat. Cu siguranță, va fi un jucător care va ridica tribunele în picioare, la Ploiești. Dar în fotbal nu poți promite niciodată. Zicu poate să dea rezultate începând de duminică„, a declarat Lucescu la Digi Sport.

Răzvan Lucescu spune că oficialii Petrolului au greșit atunci când au făcut public obiectivul câștigării titlului. Antrenorul crede că Petrolul încă nu se poate compara cu Steaua din punct de vedere al experienței, financiar sau al bazei de suporteri

„Este o greșeală să ne comparăm cu Steaua”

„Tamuz nu este adaptat, a venit după o pauză lungă. În momentul de față un singur om este de gol, Albin. Am avut ocazii mari în aceste patru meciuri, nu au fost foarte multe, dar au fost ocazii mari. Este o greșeală să ne raportăm la Steaua. Steaua are în spate multă experiență, jucători cumpărați pe bani foarte mulți. Șansa Stelei a fost că a avut o participare extraordinară în cupele europene. Au fanii, 40 la sută dintre fanii români susțin Steaua. La fel și în media, Steaua are o mare susținere. Au posibilități mult mai mari și nu este corect să se facă raportări la Steaua”, a mai spus Lucescu Jr.

Deși a semnat doar până în vară, cu posibilitatea prelungirii înțelegerii, Răzvan Lucescu este subiectul unor zvonuri care îl dau ca revenit din vară în zona arabă. Antrenorul Petrolului neagă însă toate acestea și spune că se simte foarte bine la Ploiești: „Vă spun foarte clar, rămân la Petrolul”

„Am spus foarte clar și zilele trecute că eu rămân la Petrolul. Albin și Teixeira au semnat prelungirea contractului, mai sunt discuții și cu alții, alții vor pleca pentru că așa trebuie. Dar de rămas, rămân la Petrolul. Grupul, stadionul, suporterii îmi dau plăcere, siguranță, optimism. Știu că se va ieși din această perioadă și vor veni și golurile și victoriile. Mutu face progrese de la o zi la alta. În preajma meciului cu Astra, deci peste două săptămâni, ar putea reveni. Muncește, se recuperează. Prezența lui pe bancă și chiar și 20 de minute pe teren le va da celorlalți un mesaj de încredere”, mai spune antrenorul Petrolului.

„Nu trebuia să se spună public că Petrolul se bate la titlu”

„A fost o greșeală că cei de la Petrolul au făcut public că se vor bate la campionat, că se vor bate cu Steaua. De aici a venit dezamăgirea și neîncrederea.  Sper să jucăm în finala Cupei contra Stelei. Din punct de vedere al celui de afară, Steaua are deja un pas și trei sferturi în finala Cupei. Dar până la meciul cu Steaua mai e mult timp. Petrolul este pe un drum ascendent față de anii trecuți”, mai spune Lucescu.

Continua să creadă că Radu Petrescu nu a dezavantajat-o pe Dinamo

„Nu sunt de acord că Radu Petrescu a dezavantajat-o pe Dinamo. La meciul cu Dinamo s-a judecat că nu a fost penalty la noi, ceea ce este fals. Am avut intervenția asupra lui Camara, din careu, care este similară celei a lui Hoban. La momentul golului doi al lui Dinamo, este un atac asupra lui Mustivar, care nu este sancționat. Eu nu iau apărarea nimănui, nu vreau să judec arbitrajul, dar spun că au fost greșeli de ambele părți”, spune Lucescu Jr.

 

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×