Antrenorul lui FC Botoșani, Leontin Grozavu, a declarat sâmbătă, la finalul partidei de pe teren propriu cu formația Corona Brașov, că deși a rămas fără voce este fericit că a câștigat această dispută
„Am rămas fără voce, dar măcar sunt fericit! Aș fi vrut să câștigăm acest meci fără a primi gol, însă felicit băieții pentru atitudine și pentru jocul făcut. Vreau să-mi felicit băieții pentru atitudine și pentru modul cum au intrat în teren. Am încercat să tranșăm cât mai rapid partida în favoarea noastră pentru că știam că dacă vom da o șansă Coronei ne putea încurca. Mai sunt multe etape de disputat. Vreau să rămânem echilibrați și realiști”, a spus Grozavu.
Tehnicianul formației botoșănene a mai precizat că și-ar dori o clasare pe un loc cât mai sus la finalul campionatului
„Locul pe care îl ocupăm la ora actual este doar conjunctural. Mi-aș dori ca la final să terminăm cât mai sus dar mai e mult până acolo. Când acumulezi puncte este mai relaxant, dar în niciun caz mai mult de o zi, maximum două. Ne așteaptă partide foarte grele. Avem experiența primei părți a campionatului, când nu am câștigat 11 meciuri. Vreau să rămânem conectați. Mi-aș fi dorit să terminăm jocul fără gol primit”.
FC Botoșani a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-0), echipa Corona Brașov, într-un meci din etapa a XXVI-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Codoban ’38, ’48 și Hadnagy ’53 pentru gazde, respectiv Miranda ’74 pentru oaspeți.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER