Începând cu 1 martie conducerea Rapidului a luat decizia de a-i rezilia contractul de muncă lui Ion Rădulescu, administratorul bazei Pro Rapid, instalat în funcție din perioada în care clubul era patronat de George Copos. Sub protecția anonimatului, apropiați ai clubului susțin că Rădulescu a avut o activitate dezastruoasă la nivelul conducerii bazei de pregătire, iar un control amănunțit realizat de oficiali ar fi scos la iveală mai multe nereguli care au dus și la demiterea acestuia. Noul administrator al bazei de la Pro Rapid a reușit să pună lucrurile la punct, susțin oameni apropiați clubului, iar în acest moment situația pare că s-ar fi ameliorat.
Probleme cu terenul de antrenament
Imediat după ce a preluat clubul de la George Copos, Nicolae Cristescu a promis că va reface terenurile de antrenament de la Pro Rapid, dar promisiunea s-a stins de tânără și condițiile de pregătire ale giuleștenilor sunt și acum de o calitate îndoielnică. Pentru a efectua fără probleme sedințele tehnico-tactice înaintea meciurilor importante din liga a II-a, antrenorul Viorel Moldovan a luat decizia de a muta antrenamentele la Buftea, unde terenurile de pregătire sunt impecabile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER