În Săptămâna Altfel se spune despre copii c-ar toca banii părinților pe diverse vizite, excursioare și activități stropite cu sucuri la terasă și descinderi la fast-food-uri hipercalorice. Dar, dincolo de asta există și fotbal. O să vă mirați, adolescenții și preadolescenții mileniului trei mai au uneori obiceiul de a juca fotbal la școală. Din plăcere.
Miercuri dimineață am arbitrat un meci intre selecționatele claselor a șasea (în roșu) și a opta (în principiu în verde). Liceul Ion Neculce, de fițe sau măcar de semifițe, nu central, dar măcar semicentral. Fotbaliștii de ocazie, niște copii care vorbesc frumos, probabil sunt aduși la școală cu mașina părinților și e posibil să aibă meditatori la două-trei materii. Unii au venit în tricourile Barcelonei, semn că echipa lui Messi are ecou la preadolescenții români. Există și aparate dentare scumpe, ba unul dintre competitori are ochelari. Terenul e denivelat, pesemne c-a fost asfaltat în cincinalele lui Ceaușescu, unele colțuri s-au prăbușit de tot, arată ca șoseaua de pe Clisura Dunării. Mi-a fost teamă de accidentări, și Slavă Domnului, n-am avut parte de ele! În ciuda orelor de meditație și a aparatelor dentare, copiii chiar aleargă cu suflet. Unii știu și cu mingea, deși pe beton e cam greu. E aproape obligatoriu să dai din prima, dacă vrei să driblezi încălțarea se oprește pe asfalt, de parcă ar avea ABS. Copiii vor, își doresc să câștige, aleargă sub soarele de primăvară, pasează, nu există egoismul de pe vremea noastră, din curtea școlii. Se strigă pe nume de jucători, unul e Tănase, altul Chipciu. O societate stelistizată la nevroză. Nimeni nu vrea să fie Szukala sau Gardoș, toți își doresc atacul. Cam asta știu copiii.
Ce nu știu? Că după un aut de poartă portarul n-are voie să paseze la un coechipier aflat în careu. Sau că la reluarea jocului prima pasă trebuie dată obligatoriu către înainte. Sau când are și când n-are voie portarul să prindă mingea cu mâna. Dar astea sunt lucruri care se învață, câteva indirecte la timpul lor rezolvă problema.
Nu contează ce nu știu, contează ce vor. Vor să joace fotbal! Niciunul dintre puști nu va ajunge în echipa națională și nici în Champions League. Au alte țeluri în viață, probabil că unii dintre ei ne vor da mesaje pe Twitter din Canada sau din Australia. Dar fotbalul e și al lor, deși încă nu știu că la reluarea jocului mingea trebuie mișcată obligatoriu înainte. Au jucat, nu contează ordinea: Victor, Andrei, Călin, Ștefan, Ionuț, Eduard, un alt Andrei, Alessio, plus doi de Vlad. Am arbitrat eu, pe un barem simbolic, o monedă de 10 bani cu care am ales terenurile.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER