Pirlo este precum vinul: cu atât mai bun cu cât îmbătrânește. Mijlocașul lui Juve a deschis scorul în minutul 3 al returului cu Lyon și a rezolvat în mare parte ecuația calificării în semifinale.
După ce a adus calificarea „Bătrânei Doamne” în optimile cu Fiorentina (gol reușit tot din lovitură liberă), Pirlo a recidivat cu francezii de la Lyon. Italianul a înscris magistral, cu un șut peste zid, și a provocat glumele fanilor, care cred că adversarii nu pot scăpa după loviturile libere obținute de „zebre” nici dacă fac zidul din toată echipa (foto jos).
Interesant în ceea ce îl privește pe jucătorul de 34 de ani este și că 14 din ultimele 15 goluri reușite au venit din specialitatea casei, lovitura liberă.
Cu reușita împotriva lui Lyon, Pirlo a ajuns la 43 de goluri din lovitură liberă în toată cariera: 25 au fost marcate în Serie A, 4 în Champions League, 2 în Europa League și 12 în tricoul Italiei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER