Mijlocașul de 23 de ani vine de la Eintracht Frankfurt, unde a ajuns în 2010. Rode vine din postura de jucător liber de contract și va ajunge în tabăra lui Bayern pe 1 iulie, când îi expiră angajamentul cu Frankfurt. Jucătorul a semnat un contract care se întinde pe 4 ani. De atfel, Bruno Hubner, directorul sportiv al lui Eintracht a anunțat încă din luna ianuarie această mutare.
„Sunt foarte fericit că acest transfer s-a realizat. Bayern este următorul mare pas pe care-l fac în cariera mea. Vreau să cresc aici și să câștig multe trofee alături de noii mei colegi.”, a declarat Sebastian Rode pentru site-ul oficial al lui Bayern Munchen.
„Sebastian Rode este un excelent profesionist, el întruchipează cel mai înalt nivel de profesionalism și dinamism”, a spus Matthias Sammer, directorul sportiv al bavarezilor. Este cel de-al doilea transfer pe care Bayern îl realizeză pentru sezonul următor, după ce a fost anunțat și cel al lui Robert Lewandowski.
Sebastian Rode a ajuns la Frankurt în 2010 de la Kickers Offenbach pentru 300.000 de euro. În acest sezon, mijlocașul a evoluat în total în 28 de apariții pentru Eintracht , a marcat un gol și a dat 4 assist-uri.
9 milioane de euro este cota lui Sebastian Rode, conform transferamrkt.de
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER