Tadici, pus să aleagă între a fi antrenor și membru în Consiliul de Administrație. „Mi se ia dreptul la muncă”

Redactor:
Marius Hutu
Tadici, pus să aleagă între a fi antrenor și membru în Consiliul de Administrație.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • O variantă ar fi ca Tadici să devină manager la HC Zalău, dar în acest caz trebuie să angajeze un alt antrenor

Consiliul de Administrație al FRH a decis ieri ca Gheorghe Tadici, antrenor la HC Zalău și membru în Board-ul handbalului, să opteze doar pentru una din cele două funcții. Altfel spus, selecționerul trebuie să renunțe fie la pregătirea echipei, cel puțin în acte, fie să se retragă din forul de conducere al handbalului românesc între două Adunări Generale. „Conform statutului, domnul Tadici este într-o stare de incompatibilitate. I s-a dat însă șansa de a alege între cele două funcții, înainte să se meargă în Adunarea Generală”, ne-a declarat un membru din Consiliul de Administrație.

Gheorghe Tadici nu a dorit să comenteze foarte mult pe seama acestei situații, preferând să aștepte mai întâi o înștiințare din partea FRH. Antrenorul Zalăului nu a fost prezent ieri la ședința CA. „Mi se ia dreptul la muncă dacă mi se spune că nu mai pot antrena. A fi membru în Consiliul de Adiministrație nu înseamnă că ai și un loc de muncă. Toți ceilalți membri au și un alt loc de muncă”, a spus Tadici.

Una din variantele vehiculate ar fi ca Tadici să devină manager la HC Zalău, situație de care n-ar fi străin având în vedere că selecționerul se preocupă de toată bucătăria internă a clublui, doar că în acest caz ar trebui să angajeze și un antrenor.

De remarcat faptul că Gheorghe Tadici se află la o a doua situașie de acest gen în ultimele săptămâni, după ce i s-a pus în vedere că în viitorul apropiat ar trebui să opteze și între a fi antrenor la club și selecționer al României. Pe această temă, antrenorul naționalei a fost ferm. „Aleg HC Zalău!”. Ar fi interesant însă de văzut dacă Tadici va putea să antreneze prima reprezentativă, având și calitatea de manager la formația sălăjană.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au primit vestea calificării
Rezultatul de care mai are nevoie FCSB ca să fie 100% în faza următoare din Europa League! Şapte echipe au…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ!  Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
Sorin Ovidiu Vîntu o DISTRUGE pe Elena Lasconi: ‘O PROASTĂ! Îmi cer scuze de la toate femeile din țara asta’
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
Se schimbă banii. Anunț oficial BNR în România. Unde merg românii cu bancnotele
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×