Dinamo – Steaua 1-1. Opera PCH, sub bagheta dirijorilor steliști

Dinamo - Steaua 1-1. Opera PCH, sub bagheta dirijorilor steliști
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Steaua s-a calificat în finala Cupei României după 1-1 cu Dinamo, 6-3 la general.
  • Un meci început cu o coregrafie impresionantă a dinamoviștilor, continuat de măiestria lui Lucian Sânmărtean și terminat de dezastrul tactic de la Steaua care i-a permis lui Matei să egaleze

Din lipsă de inspirație sau dintr-un exces de încredere în propriile forțe, Flavius Stoican s-a gândit că poate bate Steaua printr-o tactică în care Matei urma să fie vârf fals. A înțeles toată lumea, da? În condițiile în care Dinamo avea nevoie de 3-0 pentru calificare, antrenorul ei a decis să îl bage pe Cosmin Matei vârf fals împotriva celei mai bune apărări din Liga I. Pe sistemul: ce faci când ai nevoie de o victorie la trei goluri diferență? Nu bagi niciun vârf! Dacă ar fi citit ProSport pe 18 februarie, adică articolul „Dilema falsului număr „9”. De ce nu poate Steaua continua cu succes aplicarea sistemului folosit contra Chiajnei„, Stoican ar fi înțeles că nici măcar Steaua, o echipă cu fotbaliști evident mai valoroși, nu își poate permite să abordeze această tactică, una dintre cele mai pretențioase din fotbal. Dar nu a citit și asta l-a costat.

Singura ocazie a lui Dinamo în prima repriză – cea de a-l vedea pe Sânmărtean la lucru

Singura fază frumoasă venită din partea gazdelor în prima repriză s-a petrecut înainte de start, cam prin minutul minus 5. Peluza Cătălin Hîldan a realizat poate cea mai frumoasă coregrafie afișată vreodată în partea săracă a Europei. „Opera PCH”, așa cum a fost intitulată acțiunea ultrașilor dinamoviști l-a avut, din păcate pentru ei, dirijor pe teren pe Lucian Sânmărtean, cel care a dictat acțiunea. Glezna fină a mijlocașului Stelei a dat naștere aproape fiecărei ocazii, no look pass-urile și diagonalele la milimetru completând compoziția fotbalistică. În acest context, bannerul galeriei Stelei care zicea „Liberec, o întâmplare / vă călcăm iar în picioare„, părea să descrie desfășurarea jocului, iar ideea de „remontada” nu-și avea locul. Steaua a deschis scorul în minutul 22, la a doua ocazie mare, după ce pasa printre fundași dată de Chipciu l-a lăsat pe Tănase singur cu victima Bălgrădean. Singura ocazie a lui Dinamo în prima repriză a fost, așadar, ocazia de a-l vedea pe Sânmărtean la treabă.

Spectacol știrb, joc pe contre, dezastru tactic, avantaj Dinamo

Stoican s-a trezit abia în minutul 52, atunci când a introdus pe teren un vârf, pe Bilinski, însă tot Matei a rămas „nouă fals”. Jocul s-a echilibrat pe fondul unui joc excesiv de combinativ al steliștilor, însă fără ocazii mari pentru Dinamo, ba dimpotrivă, parcă Steaua avea nevoie de 3-0. După alte două ocazii uriașe în dreptul Stelei, Popa și Chipciu, a venit, în sfârșit, rândul gazdelor. Țucudean, proaspăt intrat, a ratat de puțin poarta din alunecare după o centrare de la Matei. Incapabil de a reacționa tactic la realitatea jocului, Stoican a tremurat la ratarea singur cu portarul a lui Tănase din minutul 70, dar și la cea uriașă a lui Bilinski, câteva minute mai târziu. Joc pe contre, aproape că Dinamo ar putea păcăli statistica printr-un egal nemeritat. Lucru care s-a întâmplat în minutul 86, când pe fondul unui abandon al oricărei rigori tactice din partea Stelei, Matei a egalat. Nu grație lui Stoican, ci insistenței jucătorilor lui care au profitat de faptul că steliștii și-au abandonat sarcinile tactice. Steaua se califică în finală cu 6-3 la general, scor care reflectă, per total, diferența de valoarea dintre cele două echipe în dubla manșă. „Roș-albaștrii” vor da piept în ultimul act cu Astra, ocupanta locului secund în clasamentul Ligii 1.

Cronică scrisă de Cristian Scutariu

DINAMO – STEAUA 1-1 (0-1)

Marcatori: Matei (”86)/ Tănase (”22)

DINAMO: Bălgrădean – Rus, Durimel, Grigore, Grecu – Bărboianu, Boubacar (Șerban ”68), S. Filip (Bilinski ”52) – Lazăr, Matei, Rotariu (Țucudean ”62)

Rezerve: Naumovski – Elton, A. Popa II , Velici

Antrenor: Flavius Stoican

STEAUA: Tătărușanu – Varela (Prepeliță ”54), Szukala, Gardoș, Latovlevici  – Pintilii, Sânmărtean (L. Filip ”74) – A. Popa, Tănase, Pîrvulescu (Piovaccari ”58) – Chipciu

Rezerve: Niță – Stanciu, Keșeru, Iancu

Antrenor: Laurențiu Reghecampf

Arbitru: Istvan Kovacs (Carei); Asistenți: Sebastian Gheorghe (Suceava) și Ovidiu Artene (Vaslui); Adiționali: Robert Dumitru (Brașov) și George Găman (Craiova)

Stadion: Național Arena (București); Spectatori: 38.794


22:30 Final de meci. Partida se încheie cu scorul de 1-1.

MIN. 86 GOOOOL DINAMO! Matei a egalat după o pasă bună a lui Șerban. Prepeliță a fost surprins. E 1-1!

MIN. 73: Altă mare ocazie a lui Dinamo. Bilinski a șutat slab deși se afla singur cu Tătărușanu, portarul stelist a respins în corner. Schimbare la Steaua. Intră pentru prima dată în acest an mijlocașul Filip, care a intrat în locul lui Sânmărtean.

MIN. 68: Schimbare la Dinamo. Iese Boubacar și intră Șerban.

MIN. 66: Prima mare ocazie de gol a dinamoviștilor. Matei a centrat de pe stânga, cu exteriorul, însă Țucudean, dintr-o poziție foarte bună, nu a reușit să împingă mingea în plasă. Rămâne 0-1.

MIN. 61: Înlocuire la Dinamo. Intră Țucudean și iese Rotariu.

MIN. 58: Schimbare la Steaua. Iese Pârvulescu și intră Piovaccari. 

MIN: 57 Stelistul Popa a fost faultat în careu de Grecu, dar arbitrul a lăsat jocul să curgă. Steliștii au cerut penalty.

MIN 53: Schimbare și la Steaua. Iese Varela și intră Prepeliță. Africanul pare accidentat.

MIN 51: Schimbare la Dinamo. Iese Steliano Filip și intră atacantul Bilinski. 

21:44 Galeria dinamovistă a încercat o nouă coregrafie în debutul reprizei secunde 

21:40 A început repriza a doua. Nicio schimbare în cele două formații. Se anunță numărul de spectatori:38.794 

21:25 Pauză. Mesaj al galeriei steliste: „Liberec, o întâmplare / vă călcam iar în picioare”

MIN 32 Pîrvulescu reia din prima pe lângă poartă, din centrarea lui Adi Popa

MIN 26 Lucian Sânmărtean profită de o eroare a lui Grigore, trimite la colțul lung, dar Grecu scoate de pe linia porții

MIN. 22 GOOOOL STEAUA! Cristi Tănase deschide scorul cu un șut din careu, la colțul lung, după o pasă foarte bună primită de la Chipciu. E 0-1!

20:58 Mesaj al fanilor dinamoviști, un gest de solidaritate cu  suporterii lui Liverpool care pe 15 aprilie au comemorat 25 de ani de la tragedia de pe stadionul Hillsborough, unde 96 de oameni și-au pierdut viața la o semifinală de Cupa Angliei. „15.04.1989 Never Forgotten”

MIN. 15 Stelistul Adi Popa trimite pe lângă poarta goală, din care a ieșit neinspirat Bălgrădean, după un corner executat de Sânmărtean.

20:48 Actorii Marcel Iureș și George Mihăiță sunt și ei în tribună

20:38 A început meciul


20:37 Și steliștii au făcut o coregrafie interesantă care le-a amintit rivalilor de „Fiara” Lăcătuș. Mesajul lor: „Mitologia, îngerii din cer tremurau când „Fiara” intra pe teren”

20:28 Coregrafie senzațională a dinamoviștilor. Iar la una dintre porți, o formație simfonică cântă „Bolero” de Ravel. mesajul dinamoviștilor: „În simfonia stadioanelor noi am fost mereu compozitori, voi asistați la operă ca spectatori”

VIDEO: 

 

19:56 VIDEO Galeria echipei Dinamo își face încălzirea:

19:53 Foste glorii ale echipei Dinamo au venit la stadion cu un autocar pus la dispoziție de club. Printre ei se aflau Dudu Georgescu, Țețe Moraru, Pârcălab și Augustin.

19:41 La una dintre intrările în stadion se vând bilete direct din dinamobil!

19:33 Echipele de start:

Dinamo București: Bălgrădean – L. Rus, Durimel, D. Grigore, Grecu – Bărboianu, Boubacar, Filip – V. Lazăr, C. Matei, Rotariu. Antrenor: Flavius Stoican
Steaua București: Tătărușanu – Varela, Szukala, Gardoș, Latovlevici – Pintilii, Sânmărtean – Ad. Popa, Tănase, Pîrvulescu – Chipciu. Antrenor: Laurențiu Reghecampf

19:09 Jucătorii „roș-albaștrii” inspectează gazonul, care pare să se prezinte în condiții bune. Copertina e trasă.

19:00 la stadion a ajuns și autocarul Stelei

18:50 Autocarul dinamoviștilor a ajuns la stadion. Suporterii ambelor echipe sunt supravegheați și din sus de un elicopter al Jandarmeriei

18:42 Membrii galeriei Peluza Nord au ajuns la stadion și intră dinspre Bulevardul Basarabiei. Sunt controlați amănunțit. 

Foto: Ovidiu DUMITRESCU

18:20 Galeria Stelei a ajuns la Piața Muncii. Se scandează împotriva dinamoviștilor.

17:40 Suporterii Stelei s-au pus în mișcare. Au plecat din parcul de la Unirii și în urma lor au rămas recipientele din care au băut suc sau bere. Aproximativ 3000 de susținători steliști sunt acum în drum spre stadionul Național. Ei merg pe jos, pe bulevardul I.C. Brătianu și sunt însoțiți de aproape 100 de jandarmi. Aceștia din urmă confiscă băuturile alcoolice pe care unii dintre ultrași le au asupra lor.

17:09 Steliștii s-au strâns în număr cât mai mare la Unirii. Acum sunt aproximativ 1000 de suporteri ai Peluzei Nord. Se scandează, se bea bere pe iarba verde, atmosfera fiind una relaxantă înaintea unui astfel de meci. 

foto: Ovidiu DUMITRESCU

16:25 Jandarmii sunt discreți. Supraveghează de la distanță galeria stelistă din parcul Unirii.

15:46 La ședința tehnică s-a decis, la propunerea steliștilor, să se țină un moment de reculegere, în debutul partidei, în memoria fostului asistent medical Mitică Neagu. 

15:45 Aproximativ 100 de suporteri steliști s-au întâlnit în fața magazinului Unirea. Au început să arunce cu câteva petarde.

14:53 EXCLUSIV primul „11” cu care Dinamo va începe în această seară: Bălgrădean – Rus, Durimel, Grigore, Grecu – Bărboianu, Boubacar, Steliano Filip – Lazăr, Matei, Rotariu. REZERVE: Naumovski, Velici, Ad. Popa II, Elton, Bilinski, I. Șerban și Țucudean. Stoican a preferat să joace fără niciun vârf de meserie, ceea ce pare uimitor având în vedere că toată lumea din jur, inclusiv tatăl său l-a sfătuit să folosească toți atacanții din lot!

13:47 Aproximativ 45.000 de bilete s-au vândut până acum la meciul Dinamo – Steaua, din manșa a doua a Cupei României, a declarat directorul sportiv al clubului „alb-roșu”, Cristian Bobar. 9000 dintre spectaorii care vor lua loc pe Național Arena vor fi steliști.


13:40 Ultrașii din Peluza Nord ai echipei Steaua și-au dat întâlnire la ora 15:00 în părculețul din fața magazinului Unirea. Rămâi pe ProSport pentru amănunte.


13:35 Suporterii dinamoviști pregătesc o coregrafie specială la meciul din această seară. Fanii formației lui Stoican care vor sta în PCH sunt rugați să vină mai din timp la stadion pentru a putea contribui la realizarea coregrafiei speciale de dinaintea startului partidei. Comunicatul PCH îl puteți citi în întregime aici.


Dinamo – Steaua, returul semifinalelor Cupei României, se dispută astăzi, de la ora 20:30, pe Național Arena. Ultimele 90 de minute din drumul spre finală încep de la scorul de 5-2 pentru oaspeții din această seară, avantaj despre care mulți spun că este liniștitor pentru o calificare fără migrene.

Cum am aflat încă de pe vremea în care avea șiret și pătrățele orizontale că „mingea este rotundă” și, „cum în fotbal se poate întâmpla orice”, dinamoviștii sunt condamnați să spere.

Încă din urne, „câinii” au plecat cu șansa a doua, iar manșa tur le-a confirmat această poziționare față de meciul cu trofeul pe masă.

Pentru a mai spera și dincolo de clișee, cei din „Ștefan cel Mare” au un avantaj cu adevărat important, unul care-i obligă pe elevii lui Stoican să creadă că se poate. Publicul, iar tânărul tehnician a punctat acest lucru la conferința de presă. „Fanii au demonstrat că își merită în finală, ei sunt calificați, noi trebuie să întoarcem rezultatul. Se poate orice, așa cum noi am luat, în tur, trei goluri în șapte minute, așa putem marca și noi acum”, a spus Flavius Stoican, însă fără să facă referire la minge, despre care toți știm că este rotundă. Dacă nu ar fi fost așa, probabil Laurențiu Reghecampf nu ar fi avut următoarea reacție: „E posibil să se termine chiar 5-2, de ce nu?” Nu avem informații cum că steliștii ar fi repetat execuțiile de la punctul cu var, însă putem încerca să descifrăm primul 11 al roș-albaștrilor:

Tătărușanu- Varela, Gardoș, Szukala, Latovlevici- Pintilii, Sânmărtean- Ad. Popa, Keșeru, Tănase- Chipciu

De partea cealaltă, Stoican se gândește să folosească o formulă în care George Țucudean poate reveni ca titular:

Bălgrădean- Rus, Durimel, Grigore, Filip- Elton, Bărboianu- Matei, Rotariu, Lazăr- Țucudean

Arbitrează Istvan Kovacs

Din informațiile venite de la Comisa Centrală a Arbitrilor, partida din această seară va fi condusă de Istvan Kovacs, un arbitru neplăcut pentru ambele tabere. În acest sezon, dinamoviștii au fost „fluierați” de patru ori în acest sezon de „centralul” din Carei, palmaresul fiind negativ: trei înfrângeri și o victorie. În plus, la meciul din tur cu Astra, Matei a fost eliminat pentru că ar fi aplaudat în momentul în care arbitrul era înjurat de suporterii dinamoviști, motiv de contestații pentru „câini”. Tot în tur, la meciul Pandurii- Dinamo (2-1), Kovacs l-a trimis mai devreme la cabine pe Grecu.

De partea cealaltă, ardeleanul a arbitrat-o pe Steaua o singură dată în acest campionat, tot cu Astra. Și atunci a ieșit scandal, asta după ce Laurențiu Reghecampf a fost trimis în tribună.

Spectacolul din tribune

Dacă pe teren Steaua este favorită clară, în tribune duelul va fi mult mai echilibrat. Până miercuri, dinamoviștii au vândut puțin peste 30.000 de bilete, iar Peluza Cătălin Hîldan anunță o coregrafie de zile de mari. Pe stadion vor fi în jur de 8000 de steliști, iar cu siguranță, fotografii vor trage multe cadre cu zoom-ul fixat pe cele două peluze. 

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Gigi Becali, prima reacție după eșecul de la Botoșani. Cine a fost principalul vinovat
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
Gigi Becali nu s-a abţinut după eşecul cu Botoşani! Marii vinovaţi de la FCSB. „Nu mi-a plăcut”
"Am greşit când am ales FCSB". Şi-a asumat transferul ratat: "Nu eram pregătit când am acceptat"
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să sară în aer
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Cum a ajuns marea iubire a lui Ion Ţiriac să deţină o afacere uriaşă: M-a ajutat, cu siguranţă!
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști: Drum lin pe aripile îngerilor
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit să devină tată din nou
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a fiicei lui. Artistul este pregătit…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×