Aflat la Doha, în Qatar, unde tocmai a evitat retrogradarea cu Al Khor, Ladislau Boloni a fost impresionat de moartea recentă a masorului etern al Stelei, asistentul medical Mitică Neagu. El a trimis o scrisoare presei române (prin intermediul Gazetei Sporturilor).
Fac ce n-am făcut niciodată în aproape 25 de ani de gazetărie. Cedez spațiul meu, rubrica mea zilnică, altcuiva. I-o dat astăzi, în Vinerea Mare, lui Laci Boloni, cu admirația pentru un text de mare sensibilitate și cu regretul că noi, cei de acasă, suntem uneori atât de departe de el. Nu doar fizic, ci și ca mod de a gândi și de a acționa. Să aveți sărbători fericite. Dumnezeu să-l odihnească pe Mitică Neagu și să-l aibă în pază pe Boloni. Și pe noi!
Ce-ar fi dacă aș deveni din nou tânăr?
Ce-ar fi dacă, doar pentru o zi, aș întineri? Să spunem că regula ar fi să nu mai pot schimba nimic pe roata destinului. Aș retrăi momente pe care deja le cunosc. Dimineața aș auzi un toc-toc ușor în ușa camerei mele de la etajul doi. Pentru că știa că alarma militară de dimineață mi-ar strica restul zilei.
-Bună dimineața, doctorașule! Este ora 9. Te aștept la micul dejun. Puțin somnoros aș sosi la masa mea din colțul stâng al sălii de mese. Stăteam amândoi la aceeași masă. A avut grijă ca omleta mea cu cașcaval, două felii de pâine prăjită și untul amestecat cu miere deja să-mi fie puse pe masă. Mi-ar spune pe un ton moale: -Pe omletă nu am pus sare. Și pe un ton milităresc s-ar adresa bucătarului: „Tase, cât să aștepte Laci pentru ceaiul cu lamâie?” Din nou ar reveni la un ton grijuliu și blând: -Nu uita vitaminele! De altfel, el nu era un tip zgomotos, dar când era cu echipa buzele sale ascundeau tot timpul un zâmbet ștrengăresc. Cum pot să fac o astfel de greșeală? El era tot timpul cu ECHIPA. Și, ca o mascot, accepta tot ce venea din partea noastră. Suporta toate superstițiile stupide, obiceiurile prostești. Chiar dacă ele însemnau efort pentru el. Pentru că ritualul rămânea ritual și el înțelegea asta. La ora exactă deschidea ușa camerei pentru masajul de seară. Sigur că încă își amintea ce are de făcut, aerisirea camerei. Începea masajul cu piciorul stâng și îl termina cu cel drept. Din ce în ce mai fin, iar dacă adorm, cu atât mai bine. S-ar fi interesat ce carte citesc, dar știa că în asemenea moment nu-mi place să vorbesc. Știa și unde este locul obișnuit al ochelarilor mei, căzuți pe piept. El m-ar acoperi cu plapuma și ar stinge veioza. În întunericul camerei, el s-ar îndepărta fără niciun zgomot. Așa ar decurge o zi înainte de meci la Steaua, dacă din nou am fi tineri. Eu încă o dată aș uita să-I mulțumesc lui Mitică Neagu pentru îngrijirea și prietenia lui. Acum nu îmi iau rămas bun de la el. Pentru că dacă nu spun adio, atunci el rămâne cu noi. Cât îl cunosc pe Mitică, el mă va ierta și de data asta. Laci Boloni, doctorașul
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER