Pugilistul Arsen Mustafa a câștigat, joi, medalia de argint în cadrul Campionatului Mondial de box pentru tineret, care se dispută la Sofia (Bulgaria).
Pugilistul legitimat la Clubul Sportiv Farul Constanța, unde îl are antrenor pe Mihai Constantin, a fost învins la puncte în finala categoriei 60 de kilograme de Ablaihan Jusupov (Kazahstan).
Ceilalți șapte sportivi care au făcut parte din delegația României, cinci băieți și două fete, nu au reușit să treacă de sferturile de finală ale competiției.
În urma acestui rezultat, Arsen Mustafa, supranumit „Bute al Constanței” grație upercutului de stânga nimicitor, a obținut calificarea pentru Jocurile Olimpice de tineret, ediția a doua, programate anul acesta la Nanjing (China), în perioada 16-28 august.
Ultima medalie obținută de România la un Campionat Mondial de tineret a fost în 2006, prin Cristian Ciocan, la ediția desfășurată în Maroc, la Agadîr.
sursa foto: ziuaconstanta.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER