Potrivit telegraaf.nl, familia Glazer, proprietara clubului de pe Old Trafford, și tehnicianul olandez de 62 de ani au ajuns la un acord, aseară târziu. Negocierile durau, potrivit sursei citate, de mai multe zile, iar contractul a fost semnat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în localitatea portugheză Algarve.
În ciuda faptului că echipa nu s-a calificat în Champions League și ar putea chiar să rateze cupele europene, board-ul lui United i-a promis lui Van Gaal un buget de transferuri de peste 100 milioane de lire, mai scrie sursa citată. În ceea ce privește salariul lui Van Gaal, acesta ar urma să fie undeva între 3 și 4 milioane de euro pe sezon.
În spatele numirii lui Van Gaal se află Ed Woodward , directorul general de la Manchester United, cel care i-a convins pe frații Glazer că antrenorul care a antrenat-o în trecut pe Barcelona este cel mai în măsură să pornească reconstrucția formației.
De serviciile olandezului s-a interesat și Spurs, formația lui Chiricheș, tehnicianul admițând în urmă cu puțin timp că are ca obiectiv să pregătească o echipă din Premier League, din sezonul 2014-2015.
Louis Van Gaal se află din 2012 pe banca naționalei Olandei, selecționată pe care a calificat-o la Campionatul Mondial din Brazilia, după ce a câștigat grupa preliminară din care au mai făcut parte reprezentativele României, Ungariei, Turcia, Estonia și Andorra.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER