Antrenorul lotului național de gimnastică, Octavian Bellu, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că își va depune candidatura la președinția Comitetului Sportiv și Olimpic Român, fiind a doua persoană care se încrise în lupta pentru conducerea forului olimpic după șeful FR de Rugby, Alin Petrache.
„Confirm faptul că îmi voi depunde candidatura la președinția COSR, dar deocamdată nu am făcut-o oficial. Voi depune dosarul până la 29 aprilie”, a spus Bellu pentru MEDIAFAX. El nu a dorit să facă alte declarații, precizând că își va motiva decizia după înregistrarea dosarului de candidatură.
Octavian Bellu a mai intenționat să își depună candidatura la cea mai înaltă funcție în cadrul COSR la algerile din 2008, dar a renunțat în cele din urmă deoarece a considerat că forul olimpic are nevoie de continuitate pentru a reuși finalizarea proiectelor începute de Octavian Morariu în mandatul precedent.
Bellu a fost antrenor coordonator al echipei feminine de gimnastică a României din 1990 și până în 2005. El a intrat în Cartea Recordurilor cu titlul de „cel mai de succes antrenor din lume”, având în palmares 17 medalii olimpice de aur și peste 280 de medalii la Campionatele Mondiale, la Campionatele Europene și la Jocurile Olimpice.
În perioada 2005-2006, Bellu a fost consilier de stat la Administrația Prezidențială, după care, între 2006 și 2009, a condus Agenția Națională pentru Sport și a fost secretar de stat în Ministerul Tineretului și Sportului. Din 2009, el este directorul Academiei Olimpice de Excelență din cadrul Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Bellu a revenit la conducerea tehnică a lotului feminin de gimnastică la 1 iunie 2010.
Octavian Morariu și-a anunțat demisia din funcția de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român (COSR) în cadrul Adunării Generale a forului din 15 aprilie.
Morariu, în vârstă de 53 de ani, a decis să renunțe la șefia COSR pentru a se dedica activității din cadrul Comitetului Internațional Olimpic.
Candidaturile la președinția COSR se pot depune până marți, iar alegerile vor avea loc la 29 mai.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER