La 45 de ani, antrenorul Răzvan Lucescu are în palmares două Cupe ale României cu Rapid, un sfert de finală în Cupa UEFA, tot cu echipa din Giulești, și doi ani ca selecționer la națională. E o carte de vizită care impune respect, trebuie să recunoaștem, orice ar spune „cârtitorii” de meserie, care scot în evidență nerealizările lui Răzvan: faptul că nu a câștigat campionatul cu Rapid în sezonul 2011/2012 având la dispoziție o echipă construită special pentru titlu, cu mulți jucători experimentați, și faptul că nu a calificat naționala României la Euro 2012. Printre defecte, i se pune în cârcă și o precauție excesivă în jocul echipelor sale, o filozofie de genul „important e să nu pierzi meciul” și, implicit, o neglijare a fazei ofensive. De unde și o panoplie de rezultate de egalitate, care i-au atras supranumele de X-Man.
Da, antrenorul Răzvan Lucescu are defectele lui, minusurile lui, dar ceea ce primează la el este pasiunea cu care își face meseria. Având în spate un „monument” ca Mircea Lucescu, putea sta liniștit la umbra averii fabuloase pe care a construit-o tatăl său, se putea lăfăi mimând o afacere prin București, fără grija că va fi înjurat pe stadion de „dușmanii” Rapidului, club cu care se identifică în cariera de antrenor. Lucescu jr a vrut însă tensiune, luptă, nervi, stres, fotbal.
Revenirea lui Răzvan Lucescu în campionatul românesc după vacanța prelungită din Qatar reprezintă un mare plus pentru Liga I. Un antrenor cu palmares, un antrenor pasionat, cu mare putere de muncă, un antrenor care studiază în amănunt adversarii, un antrenor citit, cu discurs, elegant ar trebui să fie un exemplu pentru vânzătorii de pantofi, pariorii, scandalagiii și maneliștii de la noi, și nu mă refer aici numai la antrenori, câțiva dintre ei oameni serioși și rezonabili, dar și la jucători sau conducători de club.
Petrolul a început să joace un fotbal plăcut ochiului și eficient, cu o echipă din care au plecat în iarnă mai mulți titulari, și datorită lui Răzvan Lucescu și va fi probabil principala contracandidată a Stelei la titlu în sezonul viitor. Răzvan e un antrenor valoros, iar asta ar trebui să o recunoască până și rivalii lui.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER