Petrolul a câștigat etapa trecută în fața celor de la Botoșani (3-0) și Răzvan Lucescu și Compania au ajuns la trei victorii consecutive. „Lupii” sunt la un singur punct în spatele Astrei, astfel că obiectivul locului doi este realizabil pe „Ilie Oană”.
Petrolul va merge sâmbătă la Timișoara, acolo unde gazdele sunt implicate serios în lupta pentru evitarea retrogradării. Fostul manager la Petrolului, Vivi Răchită crede că ploieștenii au șanse mari la locul secund. Răchită îl critică însă pe Mutu, abia revenit după o lună de pauză, și spune că acesta trebuie să se pună la punct cu istoria Petrolului: „Ar trebui să își lase amprenta aici”.
„Ca petrolist, m-aș aștepta ca Mutu să învețe întâi istoria clubului, să știe cât de iubită e această echipă, să știe că a ajuns la o echipă cu suporteri fanatici, dar exigenți. Ar trebui să-și pună și el amprenta pe această istorie, pentru că e un fotbalist de valoare. Petrolul e la un punct în spatele Astrei, iar Astra are din punctul meu de vedere meciuri mai grele. Petrolul joacă în ultima etapă acasă, cu Steaua, dar cred că în acea etapă Steaua va fi și matematic campioană, probabil se va gândi doar la finala Cupei. Cred eu că, dacă Petrolul nu va face pași greșiți și va câștiga toate meciurile până la final, va termina pe locul doi”, a spus Răchită la Dolce Sport.
De partea cealaltă, bănățenii vin după victoria mare de la Pandurii, iar un meci reușit cu Petrolul i-ar îndepărta de „zona roșie” a clasamentului. Dan Alexa laudă echipa lui Răzvan Lucescu și spune că Juan Albin își găsește lejer locul între cei mai valoroși străini care au jucat vreodată în România.
„Orice punct poate fi vital. Pentru noi e foarte importantă victoria de la Târgu Jiu, care ne-a dat o mare gură de oxigen. Acum așteptăm cu mare încredere meciul cu Petrolul, o echipă excepțională. De la mijloc în sus are niște jucători excepționali. În ultimele meciuri au făcut spectacol, cu siguranță nu ne va fi ușor. Important este că avem un avans față de contracandidate și depindem doar de noi”, a spus și Alexa.
Criticat de ploieșteni, lăudat de adversari: „Mutu mai are un cuvânt de spus în fotbalul românesc”
„Mutu e un jucător excepțional, l-am văzut că are poftă de joc… Cu siguranță mai are un cuvânt important de spus în fotbalul românesc, dar nu cred la echipa națională. Toată lumea are așteptări mari de la el, evoluțiile lui au lăsat de dorit, dar valoarea este incontestabilă. Nu mă gândeam că mai revine în fotbalul românesc, probabil vrea să demonstreze tuturor că este un fotbalist adevărat. La ce carieră a avut, probabil își dorește un final frumos. Dar gândiți-vă că lângă el mai sunt Teixeira sau Albin, iar acest Albin mi se pare între primii trei jucători străini care au evoluat vreodată în România„, a mai spus antrenorul lui ACS Poli
ACS Poli – Petrolul se joaca sambata, de la 19:30
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER