În cazul unei victorii scontate în fața „lanternei” Corona, Steaua va reface diferența de 10 puncte față de urmăritoare. Cu titlul 25 aproape acontat, steliștii sunt convinși că nimeni nu le mai poate sta în cale în Liga 1 și că echipa va domina campionatul pentru mai mulți ani.
Dacă în urmă cu opt ani, după titlurile câștigate în 2005 și 2006, responsabil pentru anunțarea „hegemoniei” a fost managerul echipei, acum Duckadam se grăbește să anunțe că cele două titluri consecutive vor fi urmate de altele: „Vom defila în următorii ani”
„Mi-ar plăcea să folosesc „dominația Stelei” și cred că da… Are o situație financiară stabilă și un lot valoros. Cred că va defila și în următorii ani în campionatul României”, a spus Duckadam la Dolce Sport.
În sezonul trecut, Steaua a câștigat titlul la 16 puncte distanță față de locul secund, ocupat de Pandurii Târgu Jiu. Steliștii speră ca și în acest sezon distanța față de rivale să fie una consistentă. Fostul mare portar al Stelei încă nu a scăpat de emoții, chiar dacă Tănase și Compania vor juca cu ultima clasată:
„Normal nu ar trebui să avem emoții, dar până nu ne vedem cu cele trei puncte, trebuie să fim atenți. Valoarea e uriașă între Steaua și Corona, dar trebuie să-i tratăm cu respect, doar așa poți face performanță. Nu era plin stadionul chiar dacă nu era interdicția, nu e potrivită ora, luni seară”, a mai spus Duckadam.
U Cluj, Pandurii, Petrolul și Oțelul sunt următoarele adversare ale Stelei în acest final de sezon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER