Roland Garros a devenit cel mai bogat turneu de tenis, depășind Australian Open

Roland Garros a devenit cel mai bogat turneu de tenis, depășind Australian Open
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Fondurile de premiere de la turneul parizian au crescut în fiecare an, însă la ediția din 2014 s-a ajuns la o sumă record pe plan mondial, adică 25 de milioane de euro. Față de anul precedent, premiile au fost suplimentate cu 3 milioane de euro

Roland Garros este un important turneu de tenis, care se desfășoară pe parcursul a două săptămâni la complexul Stade Roland Garros din Paris. Denumită după un celebru aviator francez, competiția din Hexagon este cea mai importantă din lume care se desfășoară pe zgură, făcând  parte din cele patru turnee de Grand Slam, alături de Australian Open (Australia), Wimbledon (Anglia) și US Open (SUA). Suprafața de joc foarte lentă și sistemul cel mai bun din cinci seturi la masculin, fără tie-break în actul final, sunt elemente care au dus la concluzia că Roland Garros reprezintă turneul cel mai solicitant din punct de vedere fizic. Campionii din 2013 sunt Rafael Nadal (Spania), în proba masculină, Serena Williams (SUA), la feminin, Bob Bryan și Mike Bryan, în competiția de dublu, și Ekaterina Makarova/Elena Vesnina, în proba feminină. Cele mai multe titluri le deține Rafael Nadal (opt la simplu – masculin) și Chris Evert din SUA (șapte la simplu – feminin). Cu un astfel de palmares, tenismenii au intrat în cărțile de istorie ale sportului alb, au cucerit aplauzele spectatorilor și aprecierea fanilor și au simțit un fior unic atunci când au ridicat trofeul deasupra capului. Însă eforturile lor au fost răsplătite pe măsură și pe plan financiar, cu o consistență în continuă creștere de la an la an.

3 milioane de euro în plus față de 2013

Ediția din 2014 a Roland Garros (25 mai – 8 iunie) va pune la dispoziție premii în valoare totală de 25.018.900 de euro, sumă suplimentată cu 3 milioane de euro față de turneul din 2013. Câștigătorii de la Paris, atât de pe tabloul feminin cât și pe cel masculin, vor încasa un cec de 1.650.000 de euro, cu 10% mai mult decât anul trecut. Majorarea premiilor nu îi va bucura cel mai mult pe jucătorii care vor ieși câștigători din marea finală. Recompensele au crescut cel mai mult pentru sportivii care acced în turul secund, turul al treilea și turul al patrulea, mai exact cu 20-25% în comparație cu ediția precedentă. „Această creștere semnificativă de la Openul Francez face parte din planul de patru ani pe care l-am stabilit pentru perioada 2013-2016. Decizia a fost adoptată pentru a ajuta în special jucătorii eliminați în prima săptămână”, a explicat Gilbert Ysern, directorul turneului și Directorul General al Federației Franceze de Tenis. Dacă tenismenii care vor triumfa la simplu luptă pentru un pot considerabil, cei de la dublu își vor îmbogăți și ei conturile. 400.000 de euro primește cuplul câștigător, cu 40.000 de euro mai mult decât în 2013, în timp ce învinșii din finală se vor alege cu 200.000 de euro, cu 20.000 de euro mai mult decât la ultima reprezentație pe zgura pariziană.

Roland Garros, cel mai important turneu pe plan financiar

Ascensiunea premiilor cu care sunt recompensați tenismenii la Openul Francez a cunoscut o viteză amețitoare. Doar în decurs de cinci ani, sumele au făcut salturi importante și nu există semne că sporirea acestora se va stopa în viitorul apropiat: 16.150.460 de euro în 2009, cu 1.06 milioane pentru campion, 16.807.400 de euro în 2010, cu 1.12 milioane pentru campion, 17.520.000 de euro în 2011, cu 1.2 milioane pentru campion, 18.718.000 de euro în 2012, cu 1.25 milioane pentru campion, iar în 2013 s-a produs una dintre cele mai importante creșteri, 22 de milioane de euro și 1,5 milioane de euro pentru campion.

Fondurile atrase de organizatorii francezi au făcut ca turneul din Paris să doboare toate recordurile și să se situeze pe prima poziție într-un clasament al fondurilor de premiere, cu cele 25 de milioane de euro puse la bătaie: la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, banii alocați pentru performanță au totalizat 22 de milioane de euro, Wimbledon, următoarea competiție din calendar ce aparține celei mai importante categorii, pune la dispoziție 24,5 milioane de euro, iar US Open, aceeași sumă, 24,5 milioane de euro.  

Jucătorii români care vor fi acceptați direct în primul tur de pe tabloul principal de simplu, având asigurați cei 24.000 de euro, sunt Simona Halep (5 WTA), Sorana Cîrstea (27 WTA), Alexandra Cadanțu (76 WTA), Monica Niculescu (79 WTA) și Victor Hănescu (93 ATP).

60.000 de euro este cea mai importantă sumă câștigată de un român la ediția din 2013 a Roland Garros

 

 

 

A făcut primii pași în redacția ProSport în anul 2013, iar „universul" presei l-a fascinat din prima! Culege știri de ultimă oră, realizează live bloguri, analize, interviuri cu sportivi de top, în special din lumea tenisului, căutând părțile nevăzute ale sportului alb. După cinci ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să fie exmatriculați de la școală
Fiii lui Prigoană riscă dosar penal!! Adriana Bahmuțeanu a aflat că băieții ei riscă să fie exmatriculați de la școală
Kosovarii au trecut la jigniri: ”Asta e adevărata față a românilor!”. Cum ne-au numit
Kosovarii au trecut la jigniri: ”Asta e adevărata față a românilor!”. Cum ne-au numit
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost îngropată. Lui Igor Cuciuc nu-i vine încă să creadă că fiica lui se află acum la câțiva metri sub pământ:
Imagini sfâșietoare de la mormântul Andreei Cuciuc. Ce a apărut în cimitir, la câteva ore după ce adolescenta a fost…
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Jurnalista din Kosovo a răbufnit la adresa românilor: „Puteți să vă opriți?”
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
Raportul arbitrului poate fi crucial în deznodământul meciului România - Kosovo
A calculat suma incredibilă încasată de Gigi Becali de când este patron la FCSB:
A calculat suma incredibilă încasată de Gigi Becali de când este patron la FCSB: "Champions League, transferuri, cupe"
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: cum s-a pozat solista
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
Kosovo a reuşit o victorie istorică, trei puncte nesperate
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Ninsori în aproape toată ţara începând de joi. La Bucureşti vom avea parte de zăpadă sâmbătă
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
Acuzații scandaloase primite de un milionar, în plin proces de divorț. Soția îi cere acum o pensie alimentară de 20.000 de euro
Acuzații scandaloase primite de un milionar, în plin proces de divorț. Soția îi cere acum o pensie alimentară de 20.000…
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l cunoască
Cine este Corina Bode, soția lui Honorius Prigoană. Cu ce se ocupa tânăra înainte să-l cunoască
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
Se verifică banii românilor. S-a dat ordinul în România. Se dau pedepse cu închisoarea de până la 6 ani
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de Balul Bobocilor. Artistul nu-și poate…
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion
România inaugurează primul spaţiu adaptat pentru copiii cu autism pe un stadion
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
Ce diagnostic a primit Florin Niță după accidentarea de la meciul România – Cipru. Portarul naționalei a fost imediat înlocuit
×