Validarea lui Burleanu, din nou amânată. Pe 3 iunie este stabilit noul termen: „Există posibilitatea ca alegerile să se repete”

Validarea lui Burleanu, din nou amânată. Pe 3 iunie este stabilit noul termen:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Pe 1 aprilie, o contestație realizată de AJF Giurgiu la Judecătoria Sectorului 2 a amânat validarea Adunării Generale din 5 martie în cadrul căreia Răzvan Burleanu a fost ales în funcția de președinte al Federației Române de Fotbal. La vremea respectivă, cei de la AJF Giurgiu au contestat alegerile și, implicit, noua conducere de la „Casa Fotbalului”. Amânarea nu l-a afectat în vreun fel pe Răzvan Burleanu, care a putut să își exercite funcția în continuare. Astăzi se desfășoară un nou termen, Tribunalul București urmând să aibă pe rol validarea alegerilor: „Instanța a luat act că există o problemă și nu a certificat actuala conducere FRF. Pe 6 mai a fost fixat un termen pentru dezbatere”, declara pe 1 aprilie Adrian Rațiu, reprezentantul AJF Giurgiu.

Procedură relativ simplă, validarea s-a complicat și mai mult astăzi, când au apărut alte două contestații. Corvinul Hunedoara și Poli Timișoara, ambele cluburi afiliate, s-au alăturat celor de la AJF Giurgiu, contestând alegerile din 5 martie. Instanța a admis cele două cereri, considerând că se încadrează în timpul necesar.

UPDATE 15:40 Mircea Moise, avocatul celor de la Corvinul Hunedoara, a oferit câteva declarații pentru reprezentanții mass-media prezenți la Tribunalul Municipiului București: „Sunt 85 de cluburi care ar trebui să fie nominalizate în Adunarea Generală, conform actului constitutiv din 2001. Doar ele au dreptul de a participa la Adunarea Generală în care se alege președintele Federației Române de Fotbal. Dar la alegerile din 5 martie, Federația a chemat la vot toate cluburile înscrise în competiții, ceea ce excede acest număr de 85 de cluburi. Instanța a acceptat cele trei contestații și există posibilitatea ca alegerile să se repete”.

UPDATE 16:10 Tribunalul Municipiului București a stabilit un alt termen pentru verdict: „Din cauza faptului că au existat alte două intervenții, vorbim aici de Poli Timișoara și de Corvinul Hunedoara, instanța a decis amânarea până pe 3 iunie pentru ca FRF să își poată pregăti apărarea”, a declarat Adrian Rațiu, avocatul celor de la AJF Giurgiu.

UPDATE 16:20 Pe 3 iunie, când instanța va oferi un verdict referitor la validitatea lui Răzvan Burleanu, președintele FRF se va afla în Elveția, în stagiul de pregătire al naționalei, care are loc între 29 mai – 5 iunie.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×