Dacă rezultatele din ultimul timp au fost mai degrabă modeste, Nadal nereușind performațe notabile la Monte Carlo sau Barcelona – altădată turnee de „casă” ale tenismanului originar din Manacor – numărul unu mondial se poate lăuda că a primit luni seară titlul de „cetățean de onoare” al orașului Madrid.
În cadrul unui eveniment deosebit, la care au participat și directorul turneului din capitala Spaniei, Manuel Santana, dar și Ion Țiriac, cel care deține cea mai importantă competiție de tenis din peninsula Iberică, Nadal a primit o medalie din partea primarului Ana Botella pentru „merite deosebite în sport și pentru implicarea sa în activități de promovare a valorilor, în cadrul comunității din Madrid”, după cum notează atpworldtour.com.
„Este o zi specială pentru mine, sunt extrem de emoționat și mândru că mi se acordă acest titlu onorific. Vreau să le mulțumesc în primul rând familiei și prietenilor, dar și tuturor celor care au fost alături de mine de-a lungul carierei. Vreau să împart bucuria obținerii acestei distincții cu madrilenii, oameni de care mă simt foarte legat. Cei de aici m-au susținut întotdeauna și m-au făcut de fiecare dată să mă simt special„, a spus tenismanul spaniol, apropiat de capitala Spaniei sufletește, fiind unul dintre cei mai înfocați suporteri ai Realului.
Nadal – 30 de victorii la Mutua Madrid Open (doar 8 eșecuri) – este în căutarea celui de-al patrulea succes la acest turneu, după ce în 2005, 2010 și 2013 și-a adjudecat trofeul.
Conflict Nadal – Țiriac în 2012
Gestul lui Ion Țiriac, de a asista la ceremonia oficialităților din Madrid, arată că omul de afaceri a trecut peste tensiunile pe care le-a avut în trecut cu spaniolul Nadal. În urmă cu doi ani, tenismenul iberic a contestat faptul că zgura de pe terenul de la Madrid este de culoare albastră, fapt care l-a nemulțumit pe organizatorul turneului. Țiriac i-a cerut scuze lui Nadal, dar aatât spaniolul, cât și antrenorul acestuia, au refuzat să facă acest gest.
„E o barbarie că ATP a acceptat să se întâmple așa ceva. Eu i-am spus de mai multe ori lui Rafa să nu vină să joace aici, dar pentru el e un vis să participe la acest turneu și uite că acum avem de pătimit. Jucătorii spanioli sunt cei mai prejudiciați de această schimbare, pentru că ei sunt crescuți pe zgură. El a zis că vrea să joace la Madrid, dar nu cu prețul unei accidentări. Ce putere trebuie să aibă acest om dacă i se permite să schimbe tot?! Am văzut că după meci Țiriac i-a cerut scuze lui Rafa, dar Rafa nu a răspuns cu nimic. Nu a contestat nimic. Responsabilitatea o poartă ATP. El poate face cum vrea el la el acasă, dar ATP nu-i mai poate permite să facă același lucru aici și anul viitor”, declara Toni Nadal, antrenorul lui Rafa Nadal, citat de Marca.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER