Vecine de clasament și cu același număr de puncte (37), Concordia și Mediașul își făceau calcule pentru o victorie care să aducă liniștea definitiv pe finalul de sezon.
Un meci anost, dar jucat pe contre, a fost decis de insistența lui Welington, care a scos lovitura de la 11 metri în urma unui duel cu Roberto Romeo (40). Același brazilian a înscris de la punctul cu var și cele trei puncte rămân la Chiajna, la fel ca Șumudică, cel care se poate gândi deja la sezonul viitor.
CONCORDIA: Râmniceanu – Dima, Melinte, Bambara, Bucurică – Onduku, Ispir, Zaharia, Serediuc – Welington, Florea
Rezerve: Cobrea, Raiciu, M. Ioniță, Roșu, Purece, Savin, Strătilă Antrenor: Marius Șumudică
GAZ METAN: Pleșca – Romeo Roberto, Muth, Trtovac, Buzean – Todea, Tahar – Muntean, Fl. Dan, Llullaku – Bawab
Rezerve: Greab, Fl. Ilie, Mach, C. Petre, Bozeșan, Da Silva, Antic Antrenor: Cristi Dulca
Arbitri: Robert Dumitru, Vladimir Urzică, Marius Marchidanu
CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT DE LA CONCORDIA – GAZ METAN
Fără emoții prea mari, dar încă în stare de alertă, Concordia și Gaz Metan deschid azi etapa a 31-a din Liga 1. Ambele echipe vin după rezultate bune în etapa trecută: gazdele au scos remiza (1-1) pe terenul CFR-ului, în timp ce oaspeții au terminat la egalitate, 0-0, cu Astra.
Vecine de clasament și cu același număr de puncte (37), cele două adversare sunt la cinci pași peste ultimul loc care duce spre liga secundă. O nouă remiză ar fi în avantajul ambelor echipe, astfel că este de așteptat ca atât Șumudică, cât și Cristi Dulca, să încerce să închida meciul, în așteptarea punctului salvator.
Ilfovenii au primit și o veste bună de pe banca tehnică: Marius Șumudică a anunțat că va rămâne la Chiajna pentru încă un sezon, chiar dacă are oferte din zona arabă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER