Revoluție în handbalul european cu HCM Baia Mare, CSM București și HCM Constanța

Redactor:
Marius Hutu
Revoluție în handbalul european cu HCM Baia Mare, CSM București și HCM Constanța
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • HCM Baia Mare și CSM București sunt dorite în Women’s Regional Handball League, o competiție în Balcani cu cele mai puternice echipe din zonă.
  • HCM Constanța a fost invitată în SEHA League. Veszprem sau Pick Szgede sunt așteptate, la rândul lor, să se alăture într-o întrecere cu Vardar Skopje, Metalurg Skopje și Croația Zagreb.
  • Aceste competiții ar putea crește în valoare în următorii ani, să producă tot mai mulți bani.

Competițiile din handbalul european tind să se transforme major în anii ce vor veni, miza fiind creșterea interesului pentru această disciplină, dar și transformarea într-un business menit să producă și bani, nu numai să consume. Liga Campionilor și Cupa EHF suferă modificări de la un sezon la altul în dorința de a găsi formatul ideal, iar Campionatele Europene s-ar putea desfășura din 2020, dacă nu chiar din 2018, cu 24 de naționale la start, cu două sau trei țări organizatoare. Pe lângă aceste întreceri de top, în zona Balcanică se ridică alte două competiții, care ar putea fi în anii ce vor veni concurente serioase pentru cupele Europene. De ce nu, pe viitor să fie un fel de KHL la hochei, care cooptează echipe din tot mai multe țări.

La feminin, formații precum Buducnost, Vardar Skopje, Krim Ljubljana și Podravka Koprivnica participă în Women’s Regional Handball League, o întrecere în Balcani cu rivalități. Aceste cluburi au aderat la o astfel de competiție și pentru că pe plan intern nu au adversari care să le țină în priză pentru cupele europene. Acest proiect se vrea însă dezvoltat, intențiile fiind prezentate în Budapesta, la sfârșitul săptămânii trecute, cu ocazia turneului Final 4 al Ligii Campionilor. Concret, organizatorii WRHL își doresc o ligă mult mai puternică, iar țina pentru viitoarele sezoane este să coopteze cele mai puternice echipe din Ungaria și România.

HCM Baia Mare și CSM București sunt echipele țintă pentru competiția respectivă, având în vedere că proiectele celor două grupări au făcut înconjurul Europei.

Buducnost și Vardar Skopje au ajuns în turneul Final 4 de la Budapesta în acest sezon. Echipele din Balcani au câștigat teren în raport cu formațiile din Nordul Europei, iar o explicație ar fi și meciurile tari pe care le susțin în WRHL

Echipe direct acceptate în play-off?

În momentul de față există o mare problemă, faptul că formațiile românești nu pot participa pe mai multe fronturi, campionat, cupă, Europa și WRHL. În întrecerea Regională ar însemna cel puțin un plus de 14-18 meciuri. Soluția ar fi ca reprezentantele României să fie scutite să participe în sezonul regulat al Ligii Naționale și să fie acceptate direct în play-off. În acest caz ar trebui însă să primeze clasamentul ultimei stagiuni, iar pe baza rezultatelor primele echipe clasate să fie lăsate să joace în WRHL League.

Într-o situație similară este și HCM Constanța, echipă care a fost invitată să participe din sezonul următor în SEHA League, o competiție sponsorizată de Gazprom. În acest sezon, în liga respectivă au participat 10 formații din șapte țări, cele mai importante fiind Vardar Skopje, Metalurg Skopje și RK Zagreb. Pe lângă HCM Constanța, alte echipe de top din Europa au fost invitate să se alăture acestui proiect, precum Veszprem, Pick Szeged, Celje Lasko, Gorenje sau Cimos Koper. În acest caz, interesul pentru participarea campioanei României în SEHA League a fost confirmat și de președintele FRH, Alexandru Dedu. „Eu sunt pentru această ligă, pentru că acolo ar participa echipa care are cei mai mulți jucători la națională, HCM Constanța. O să vedem care sunt criteriile pentru ca o echipă românească să poată participa în această competiție. Vom face demersurile pentru a participa în sezonul viitor, dacă nu, în următorul”, a mai spus Dedu.

SEHA League a ajuns deja la a treia ediție, titlurile fiind câștigate până în prezent de Vardar Skopje (2012, 2014) și Croația Zagreb (2013).

Cum ar putea însă campioana României să participe și în SEHA League și în Liga Națională? Soluția a fost oferită chiar de Alexandru Dedu: „Singura posibilitate pentru o echipă românească să poată participa în Seha League, este să fie acceptată direct în play-off. Dar asta e o hotărâre a federației. Să vedem dacă îndeplinim condițiile și vom fi acceptați și pe urmă o să adaptăm sezonul competițional, astfel încât să facilităm echipei campioane să participe în Seha League”. Cazul ar fi similar cu WRHL League.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să audă
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Puștiul care plângea în 2012 pentru FCSB are o nouă echipă: unde evoluează acum
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Călin Georgescu e pe primul loc!
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”! S-a schimbat total
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Mircea Geoană, după exit-poll:
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales pentru această zi!
Carmen Iohannis, gest neașteptat înainte de a vota. Unde a fost soția lui Klaus Iohannis înainte?! Ce ținută a ales…
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×