Kassai vrea salariile pe 3 ani, Burleanu îi oferă 1.000 de lei pe lună și un post de traducător la FRF. Cum și-a motivat fostul secretar general cerințele

Kassai vrea salariile pe 3 ani, Burleanu îi oferă 1.000 de lei pe lună și un post de traducător la FRF. Cum și-a motivat fostul secretar general cerințele
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adalbert Kassai a venit miercuri la „Casa Fotbalului”, deși oficial este încă în concediu, pentru o întâlnire cu Răzvan Burleanu în care să îi comunice termenii în care ar fi de acord să părăsească Federația. Sursele federale dezvăluie pentru ProSport amănunte interesante din discuția celor doi, condițiile puse de secretarul-general din vremea lui Mircea Sandu și contraoferta făcută de actualul președinte al FRF. 


Până la instalarea lui Răzvan Burleanu la conducerea FRF, fostul secretar general primea aproximativ 18.000 de lei lunar


  • În urmă cu două săptămâni, în cadrul unei conferințe de presă, Răzvan Burleanu a declarat că Adalbert Kassai i-a transmis, prin intermediari, că vrea să primească salariul pe trei ani pentru a pleca de la „Casa Fotbalului”
  • Imediat după alegerile câștigate de Burleanu, la finalul cărora actualul președinte i-a cerut public demisia lui Kassai, acesta din urmă a intrat în concediu.
  • În momentul de față, fostul secretar general mai are încă o lună de concediu medical, după expirarea celui de odihnă

„Am muncit 24 de ani pentru fotbalul românesc și e normal să primesc salariul pe trei ani, așa cum și Mircea Sandu primește toate acele beneficii”, spun oamenii din Federație că au fost cerințele pe care, de data aceasta, Kassai le-a exprimat nu prin intermediari, ci chiar în biroul lui Răzvan Burleanu. Situația fostului secretar general este una complicată: Burleanu i-a cerut demisia imediat după ce a câștigat alegerile, el a susținut în fața membrilor Comitetului Executiv că va pleca, dar, în cele din urmă, a decis să își prelungească șederea la „Casa Fotbalului” în speranța că va obține o serie de beneficii materiale. Sursele federale povestesc pentru ProSport și reacția lui Răzvan Burleanu la auzul condițiilor puse de Kassai: „În primul rând, mai aveți doi ani până la pensie și nu putem să vă acordăm salariul pe trei ani. În al doilea rând, mai aveți o lună de concediu medical și după această perioadă vă așteptăm la Federație pentru că avem nevoie de experiența dumneavoastră”. 

KASSAI, VARIANTA 2014: TRADUCĂ‚TOR LA DEPARTAMENTUL DE RELAȚII INTERNAȚIONALE

Experiența invocată ironic de Răzvan Burleanu va fi folosită, în cazul în care Adalbert Kassai nu va demisiona din structurile federale, la Departamentul de Relații Internaționale. Actualul președinte i-a transmis deja acest lucru fostului secretar-general, precum și atribuțiile pe care ar urma să le aibă în noua funcție. „Sunt o mulțime de documente de la FIFA și de la UEFA pe care dumneavoastră le puteți traduce”, i-ar fi spus, conform acelorași surse, Burleanu lui Adalbert Kassai în timpul întâlnirii de miercuri. Această ultimă parte a discuției dintre cei doi a stârnit multe zâmbete în rândul angajaților de la „Casa Fotbalului”, indiferent că aceștia sunt din vechea sau din noua echipă: „Despre Bella Kassai nu prea poți spune că este un poliglot. Ar fi interesant de văzut cum se descurcă la Departamentul de Relații Internaționale, având în vedere că înainte îl lua pe Octavian Goga pe post de traducător atunci când mergea pe la vreo întâlnire”. 

ProSport a aflat și salariul pe care ar putea să îl încaseze Adalbert Kassai în noua funcție: 1.000 de lei pe lună, așa cum susțin oamenii de la „Casa Fotbalului”. Până la instalarea lui Răzvan Burleanu la conducerea FRF, fostul secretar general primea aproximativ 18.000 de lei lunar. 


În ceea ce îl privește pe domnul Kassai, am mai spus-o, este o persoană toxică pentru fotbal. Mi-a solicitat salariile pe trei ani ca să plece din Federație. Nu personal, ci prin intermediari. Acum e în concediu, pentru că a avut grijă să își ia toate zilele libere și pe anul acesta, și pe cel trecut
Răzvan Burleanu, președinte FRF pe 15 aprilie

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×