Înlocuirea lui Villas Boas cu Tim Sherwood nu a adus revirimentul lui Tottenham decât în mică măsură. Chiar dacă echipa a arătat o forță ofensivă, tehnicianul englez reușind să îl resusciteze și pe unul dintre „renegați”, Emanuel Adebayor, în confruntările cu formațiile din fruntea clasamentului londonezii și-au arătat limitele.
În aceste condiții, board-ul lui Spurs a decis să lase reconstrucția echipei pe mâinile unui tehnician cu experiență, Sherwood fiind considerat încă prea necopt pentru o sarcină atât de grea. „L-am adus pe Tim la mijlocul sezonului, pentru că avea un mare atu: cunoștea atât clubul, cât și lotul de jucători. Îi mulțumim pentru efortul și pentru abnegația de care a dat dovadă în tot timpul petrecut în curtea formației noastre, dar acum am simțit nevoia să trecem la un alt nivel. Sezonul s-a încheiat și avem nevoie să construim ceva durabil pentru stagiunile următoare, astfel că vom demara procedurile pentru a numi în scurt timp un înlocuitor„, a fost prima reacție oficială a lui Spurs, cuvintele aparținându-i „chairman-ului” Daniel Levy.
Pochettino, avantaj în fața lui Frank de Boer
Potrivit telegraph.co.uk, înlocuitorul lui Sherwood va fi ales 100% între argentinianul Mauricio Pochettino și olandezul Frank de Boer, șanse mai mari să ajungă la un acord cu Spurs având, în acest moment, primul. De altfel, sursa citată notează că oficialii de pe White Hart Lane negociază de ceva timp în paralel cu cei doi, urmând ca în perioada următoare să ia o decizie finală.
Pochettino are marele avantaj că știe extrem de bine fotbalul englez, demonstrându-și valoarea deja. Sub comanda sa, Southampton a făcut unul dintre cele mai bune sezoane din istoria recentă, „sfinții” punctând foarte bine și la capitolul estetic. Stagiunea foarte bună a lui Southampton va duce, însă, cel mai probabil, la dezintegrarea echipei, în sensul în care cei mai buni jucători – Lallana, Shaw, Lambert și Jay Rodriguez – sunt curtați insistent de formații cu pedigree. În aceste condiții, argentinianul este gata să facă pasul spre un club cu pretenții, unde să se lupte pentru câștigarea trofeelor.
În ceea ce îl privește pe Frank de Boer, acesta a confirmat deja, săptămâna trecută, că a fost contactat de oficialii lui Spurs, dezvăluindu-și totodată planurile, în eventualitatea în care se va ajunge la un acord. „M-au căutat, o să mă gândesc foarte bine la sfârșitul acestui sezon și o să ascult ce au de spus. Îi văd pe cei de la Tottenham ca pe niște giganți care dorm. Aș vrea să îmi pun amprenta asupra unui club așa cum a făcut Rodgers la Liverpool„, a spus olandezul, căruia oficialii lui Ajax nu îi vor bara ascensiunea. Confirmarea că nu i se vor pune bețe în roate a venit chiar de la Marc Overmaars, directorul general al lui Ajax. „Aveam datoria să îi spunem lui Frank despre interesul lui Tottenham. Poate fi o oportunitate senzațională pentru e„, a recunoscut fostul mare internațional al lui Arsenal și Barcelona.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER