Clasată pe locul 4 în Liga 1, Dinamo are mari șanse să își păstreze poziția până la finalul sezonului și să se califice în Europa League. Chiar dacă au avut unele probleme financiare, oficialii „roș-albii” au rezolvat toate problemele iar clubul va putea juca în cupele europene. Anunțul a fost făcut de Florin Bratu, șeful departamentului de scouting al lui Dinamo. „Licența s-a luat și pentru campionat și pentru cupele europene. Am văzut hârtiile, nu sunt probleme”, a spus oficialul dinamovist la Digi Sport.
Fostul atacant al lui Dinamo a vorbit și despre campania de transferuri din următoarea perioadă. „Am văzut că au apărut tot felul de nume, de sume. Pentru Bawab nu s-a oferit niciun ban, pentru că el este liber din vară. Sunt mulți jucători care ne interesează, dar să vedem ce se va concretiza, alături de antrenor, care are și el jucători preferați. Momentan, însă, nu s-a făcut niciun fel de transfer sau precontracte, dar pot confirma că sunt discuții”, a încheiat Bratu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER