8,7 milioane de euro, prețul unui titlu în Liga I. Investiția Stelei poate aduce însă încasări de până la 30 de milioane de euro

8,7 milioane de euro, prețul unui titlu în Liga I. Investiția Stelei poate aduce însă încasări de până la 30 de milioane de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Material publicat în săptămânalul ProSport, distribuit în fiecare marți, împreună cu Ziarul Financiar.

Steaua a reușit să optimizeze cheltuielile în acest sezon și a câștigat cel de-al doilea titlu consecutiv cu investiții doar cu 300.000 de euro mai mari față de sezonul 2012/2013. Fondul de salarii al jucătorilor și al staff-ului tehnic are cea mai mare pondere din întreaga sumă

Singura echipă care a reușit să își apere titlul în Liga I după Revoluție, Steaua București a repetat această performanță câștigând titlul cu numărul 25 din istoria ei cu trei etape înainte de finalul sezonului 2013/2014. Fără precedent în ultimii șapte ani, reușita are la bază un plan prin care conducerea clubului a optimizat cheltuielile din sezonul precedent și, spre deosebire de campioanele ultimilor ani, a investit în transferuri doar acolo unde lotul avea probleme. Astfel, titlul câștigat acum de Steaua a costat doar 8,7 milioane de euro, sumă compusă din 4,36 milioane-salarii jucători și staff, un milion – chirie stadioane și organizare meciuri și 3,35 milioane – transferuri de jucători. Suma este doar puțin mai mare, chiar și cu un buget de salarii majorat sensibil, decât cea pe care conducerea a cheltuit-o pentru obținerea titlului cu numărul 24. La finalul sezonului trecut, Steaua redevenea campioană după șapte ani cu un efort financiar cumulat la capitolele enumerate mai sus de 8,4 milioane euro.

Un plus de 37% la salariile jucătorilor și de 38% la cele ale staff-ului

Cel mai mare efort financiar al clubului finanțat de Gigi Becali este legat de salariile jucătorilor și staff-ului tehnic. Fondul de salarii pentru jucători a crescut cu 37% față de sezonul precedent, de la 2,7 milioane de euro la 3,7 milioane euro pe an, iar cel al staff-ului tehnic cu 38%, de la 480.000 euro în sezonul 2012/2013 la 660.000 euro  în acest sezon. Dacă în cazul fotbaliștilor suma a crescut în special datorită salariilor noilor achiziții (Sânmărtean – 30.000 euro lunar, Piovaccari – 17.500 euro lunar, Varela – 20.000 euro lunar, Keșeru – 20.000 euro lunar sau Kapetanos – 20.000 de euro lunar), măririle salariale importante din dreptul staff-ului tehnic au apărut doar la Laurențiu Reghecampf, cu o creștere de 10.000 de euro pe lună, până la salariul actual de 30.000 de euro lunar. Fondul de salarii este cel care a făcut ca suma investită de Steaua pentru titlul cu numărul 25 să fie mai mare decât cea de sezonul trecut. O altă constantă la capitolul cheltuieli este cea reprezentată de chiriile plătite de Steaua pentru stadionul Steaua și pentru Național Arena. Fără o arenă proprie, Steaua a plătit Armatei și Primăriei București 730.000 de euro pentru dreptul de a juca pe cele două stadioane, iar cheltuielile de organizare au dus suma la circa un milion de euro.

Titlul îi poate aduce Stelei până la 30 milioane de euro

Investiție importantă pentru situația economică actuală din fotbalul românesc, efortul de 8,7 milioane de euro făcut de Steaua se poate dovedi infim în comparație cu răsplata de ordin financiar care rezultă de pe urma câștigării titlului. În eventualitatea repetării parcursului de sezonul trecut, adică o calificare în grupele Ligii Campionilor, UEFA poate asigura încasări de circa 20 de milioane de euro, în funcție de rezultatele partidelor. Un plus permanent la Steaua, numărul mare de suporteri care asistă la meciurile de pe teren propriu sunt un capitol inclus în calculele pentru buget. Anul trecut, aceștia au adus clubului peste 3,8 milioane de euro din vânzarea de bilete la cele șase partide disputate pe teren propriu în cupele europene. Capitalul de imagine oferit de câștigarea unui nou titlu poate spori încasările din relațiile comerciale cu sponsorii, acum cifrate la 500.000 de euro, în timp ce drepturile TV din Liga I, dacă vor rămâne la cuantumul din prezent, vor mai adăuga circa 3,5 milioane de euro clubului din Ghencea. Alături de vânzările de bilete din Liga I și Cupa României, aproximativ 500.000 de euro pe sezon, Steaua se poate aștepta și sezonul următor la încasări de minimum 30 de milioane de euro, totul în condițiile ca performanțele sportive pe plan european să fie cele de sezonul trecut, adică un obiectiv pe care cei de la Steaua susțin că îl pot egala și chiar și depăși.

Finalul de ciclu sportiv obligă la cheltuieli mai mari sezonul următor

În mai puțin de 30 de zile, Steaua se poate despărți de mai mulți dintre fotbaliștii de bază ai echipei care a câștigat ultimele două ediții ale Ligii I. Latovlevici, Tănase sau Szukala sunt principalii fotbaliști vizați pentru un transfer, iar Tătărușanu va pleca liber de contract. În aceste condiții, Steaua se va vedea nevoită să investească sume importante în înlocuirea celor patru, în special pentru că aceștia sunt fotbaliști fără concurență pe post, soluțiile de rezervă fiind considerate de antrenor insuficient de valoroase pentru a face față în ediția următoare a Ligii Campionilor. Pentru că Tătărușanu va pleca gratis, iar pe ceilalți trei nu se așteaptă încasări importante din transferuri, este de așteptat ca profitul Stelei din sezonul următor să se diminueze considerabil în urma campaniei de transferuri.

Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Surpriză! Liță Dumitru a numit cel mai bun fotbalist român al momentului: ”Altul nu văd”
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Atacantul care l-a dat pe spate pe Adrian Mutu: „Este un animal! Cel mai puternic dintre toți”
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BREAKING NEWS. Următoarele două ore pot schimba tot în România
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
PSV face istorie în Liga Campionilor. Statisticile remarcabile ale ultimei etape
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×