Sâmbătă seară, la ora 21:15, Petrolul și Steaua se pregăteau de ultimul derby al sezonului, așa cum l-a numit DigiSport în lipsa unei mize reale pentru acest meci. Faptul că rezultatul conta doar pentru a satisface niște orgolii e numai meritul Stelei care, ca și în sezonul trecut, a sufocat concurența cu câteva etape înainte de final. De ceva vreme, fotbalul românesc n-a mai asistat la o asemenea dictatură a unei echipe, însă, pentru a respecta adevărul istoric și, mai ales, economic, cluburile din Liga 1 n-au fost parcă niciodată în starea deplorabilă din acest an 2014. Într-un campionat al săracilor insolvenți, echipa care a câștigat câteva zeci de milioane de euro din transferuri, bilete și din bonusurile UEFA și-a permis să câștige din nou titlul, deși i-a pierdut pe Chiricheș, Rusescu și Bourceanu.
Revenind la seara de sâmbătă, exact în momentul în care Răzvan Lucescu și Laurențiu Reghecampf își strângeau mâinile în atmosfera ostilă creată de 15.000 de oameni, jucătorii lui Atletico Madrid tocmai se pregăteau să părăsească gazonul de pe Camp Nou cu titulatura de proaspăt-campioni ai Spaniei. De 10 ani, nicio altă echipă în afară de Barcelona și Real Madrid nu mai câștigase titlul în Primera, iar în ultimele 5 sezoane cea mai mică diferență de puncte între cei doi giganți și ocupanta locului 3 fusese de 17 puncte. Cu 100.000 de spectatori în tribunele de pe Camp Nou, tensiunea a fost probabil imensă. Accidentați, Diego Costa și Turan au ieșit de pe teren la 0-0, iar Atletico a trebuit să revină după ce a fost condusă la pauză. În ciuda dramatismului, descărcarea de energie de la final nu a avut nimic apocaliptic, nimeni nu s-a bucurat de parcă venea sfârșitul lumii, iar imaginea cu Diego Simeone, altfel un vulcan mereu pe punctul de a erupe, zâmbind pe bancă în timp ce fotbaliștii săi se bucurau spontan în aplauzele publicului advers arată că nu doar anglo-saxonii pot fi grațioși atunci când câștigă.
La conferința de presă, Simeone a impresionat din nou. S-a prezentat în fața jurnaliștilor însoțit de stafful său, șase bărbați care au muncit la fel de mult ca antrenorul principal pentru a întrerupe dominația duo-ului Barca-Real.
După două ore, la granița estică a latinității, mai exact la Ploiești – locul în care acum aproape 3 ani un fotbalist al Stelei era lovit cu pumnul de un rătăcit cu duhul, intrat pe gazon – un antrenor care se pretinde școlit în Germania își strângea campionii stabiliți deja de 9 zile și, țopăind ca într-un joc al ielelor, redescărca o energie descărcată deja la Cluj și uitată într-un sertar după meciul cu Pandurii. „Ne bucurăm când vrem noi”, a explicat, trufaș, Reghecampf, aproape de miezul nopții, după ce bucuria ostentativă era să provoace o bătaie generală la care, ferească Dumnezeu, și-ar fi dorit să participe și cei săraci cu duhul din tribune, preocupați tot meciul cu temele lor abjecte în materie de comunicare verbală.
Priviți imaginile cu bucuria jucătorilor Stelei din 1986, după finala de la Sevilla, după un 0-0 mult mai important decât cel de la Ploiești. Atunci când se uită, decența poate fi reînvățată din momentele cu adevărat mari din trecut
Nu încape discuție, jucătorii Petrolului care au tăbărât cu pumnii pe hora Stelei trebuie să fie chemați la comisii și suspendați pe termen lung. Dar ce se întâmplă cu cei care, după un simplu 0-0, țopăie mai abitir decât unii care tocmai câștigaseră titlul în Spania după un meci cu adevărat dramatic și 18 ani de așteptare? În DEX, sensul verbului „a provoca” este „a aduce (în mod intenționat) într-o stare de iritare, îndemnând la acțiuni dușmănoase; a ațâța; a stârni; a incita; a instiga; a porni; a întărâta”. Provocarea lui Reghecampf e greu de dovedit, steliștii vor invoca atitudinea ostilă, dar aici intervine bunul simț.
Acum 14 ani, tot după un egal, Răzvan Lucescu fugea cu un steag alb-vișiniu pe gazonul din Ghencea, în timp ce, în tribune, venele fanilor Stelei se îngroșau, saliva se transforma în spumă, iar ochii se înroșeau a rabie. Gestul a fost provocare în stare pură. Fanii Stelei din 2014 care consideră normală bucuria de la Ploiești trebuie doar să-l încarneze pe Reghecampf în pielea lui Lucescu și să se pună în locul suporterilor Stelei din 2000. Cel mai adesea, bunul simț se naște din încercarea de a privi lucrurile și din perspectiva celuilalt.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER