În timp ce unii dărâmă, Elisabeta Lipă constuiește. Federația Română de Canotaj a inaugurat sâmbătă, 17 mai, hotelul sportivilor din Baza Nautică Dorobanț (Iași), investiție realizată cu sprijinul Ministerului Tineretului și Sportului. Forul național condus de cvintupla campioană olimpică a preluat o bază aflată într-o stare avansată de degradare și a început să o transforme într-un complex sportiv modern, capabil să găzduiască inclusiv competiții internaționale.
Baza bazei s-a pus în urmă cu 30 de ani
Inițial, hotelul a fost construit în 1984, pentru campionatele balcanice de canotaj, și cuprindea 12 camere cu baie comună. Acum, hotelul a fost renovat și extins până la 50 de camere utilate cu televizor, baie proprie, aer condiționat și mobilier modern. În Baza Nautiucă Dorobanț se pregătesc sportivii de la Centrul Național Olimpic pentru juniori.
Așa arată o cameră unde vor fi cazați viitori campioni
„Am concurat pe lacul Dorobanț în 1984”
Elisabeta Lipă, președinte FR de Canotaj: „În sfârșit, visul nostru a devenit realitate. Personal, am concurat pe lacul Dorobanț în 1984, chiar când s-a construit prima variantă de hotel de aici pentru campionatul balcanic. Practic, el funcțional nu a fost niciodată. S-a degradat de la an la an, iar acum zece ani, în 2004, am reușit și am primit acest hotel, care a trecut ușor-ușor în grădina Federației Române de Canotaj. Domnul Ion Dospinescu a luat mai întâi frâiele, pentru recuperarea hotelului, aici existând un contract de închiriere cu o anumită societate comercială, eu am preluat mai apoi ștafeta, iar în ziua de astăzi ne putem mândri cu o asemenea bijuterie. Sportivii noștri se pot muta în zilele următoare în hotel, având în vedere că Baza Nautică de la Dorobanț găzduiește Centrul Național Olimpic pentru Juniori„.
Multipla medaliată la JO, CM și CE, Geta Andrunache, nu a lipsit de la eveniment
Din Moldova au apărut multe talente în canotajul românesc, iar Elisabeta Lipă a ținut să asigure condițiile necesare pentru ca pe viitor să apară viitori campioni: „Sper ca generația care vine din urmă să ne înlocuiască și să simtă ce am simțit și noi pe podium, la atâtea ediții ale Jocurilor Olimpice, Mondiale. Le mulțumesc tuturor celor care ne-au ajutat, fiecare atât cât a putut, ca visul nostru să devină realitate, iar sportivii să se poartă pregăti în condiții decente și să ajungă campioni, deoarece până la urmă pentru asta își sacrifică tinerețea. Performanța este grea, dar când ajungi să ți se cânte imnul național și să vezi steagul românesc fluturând pe cel mai înalt catarg ți se umple inima de bucurie”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER