Filosofia lui Luis Enrique: „Există zile mai proaste pentru un fotbalist, dar nu există zile proaste pentru a da totul pe teren”

Filosofia lui Luis Enrique:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Luis Enrique, noul antrenor al Barcelonei, este foarte atent la implicarea pe care elevii săi o au la antrenament. În perioada în care a antrenat-o pe AS Roma, fostul mijlocaș ofensiv l-a ținut rezervă mai multe etape pe Francesco Totti

  • Luis Enrique va fi antrenorul Barcelonei în următoarele două sezoane

Pep Guardiola a comentat în urmă cu două luni forma modestă prin care trecea Lionel Messi: „El este nefericit. Se întâmplă ceva la Barcelona și lui nu îi place. Cred că șefii de acolo ar trebui să afle cât mai repede despre ce problemă e vorba pentru că un jucător ca el dă cel mai bun randament atunci când nu are griji. În acest moment, el nu e concentrat 100% la jocul său”. 

O afirmația interesantă a celui care a câștigat 14 trofee cu Barcelona. Una care, din punctul de vedere al unora, îl scoate pe Messi în evidență, în afara grupului, ca o entitate separată. Guardiola a știut ce să facă în această privință și a scos ce putea fi mai bun din golgheterul argentinian. Sfatul poate fi urmat de Luis Enrique, dar totodată pare în contradicție cu filosofia acestuia. 

„Messi, Totti, Rafinha sau Bojan. Nu contează, toți sunt egali”

Luis Enrique nu este un antrenor care să aibă jucători preferați sau care să ofere privilegii superstarurilor. Stilul său este unul simplu: „Nu pot să sacrific echipa pentru binele unui jucător. Dacă acest jucător reușește să se integreze în grup și să ajute grupul, e foarte bine, dar treaba unui antrenor este aceea de a câștiga. Un jucător nu îți câștigă de unul singur un meci, toată echipa face asta”, spunea „Lucho” în urma cu trei ani, la finalul mandatului său de la Barcelona B. 

În vara lui 2011, Luis Enrique accepta să meargă la AS Roma după trei ani de specializare la Barcelona B. A primit un buget din care a încercat să cumpere fotbaliști de profilul celor pe care îi aveau catalanii. Pjanic, Gago, Cicinho sau Lamela sunt doar câteva exemple de fotbaliști ale căror principală calitate este tehnica. A schimbat sistemul în 4-3-3 și a pornit un nou proiect la Roma. 

Sezonul nu a fost unul de succes pentru Luis Enrique, dar anumite acțiuni ale sale aveau să îl definească. În preajma unui meci de Europa League, Totti s-a accidentat, iar „Lucho” l-a trimis pe banca de rezerve. A fost primul moment dificil dintre cei doi: „Ca să jucați trebuie să vă antrenați foarte bine”, era explicația antrenorului. Presa îi ținea partea celui mai cunoscut fotbalist al Romei, iar Enrique își pierdea orice simpatie în capitala Italiei. Jocul echipei se schimbase, dar asta nu îl făcea pe fostul fotbalist de la Barcelona și Real Madrid mai popular.

Într-un moment în care presa din Peninsulă critica în termeni destul de duri jocul Romei, după o înfrângere, 0-4, cu Juventus, Luis Enrique a arătat exact problema echipei: „Totti este un fotbalist foarte important pentru echipă, dar are 35 de ani. Din păcate, nu va juca fotbal până la 50 de ani. Viitorul Romei este fără Totti. Roma trebuie să învețe să traiască fără Totti. În Cupa Italiei, Totti a fost titular și am pierdut cu 3-0”.

Ulterior, Luis Enrique își dădea demisia după doar un sezon pe banca romanilor. Echipa a terminat pe locul 7, dar în urma sa a lăsat un sistem de joc preluat de Rudy Garcia, unul care i-a adus Romei locul 2, un fotbal curat, perpendicular pe poartă și un „Xavi” în persoana lui Miralem Pjanic. Ulterior, Luis Enrique și Totti s-au împăcat, superstarul italian arătând o urmă de regret, când antrenorul spaniol a anunțat că nu există nicio șansă să rămână la Roma. 


Relația dintre Luis Enrique și Totti nu a fost tocmai bună în anul pe care antrenorul spaniol l-a petrecut în capitala Italiei FOTO EPA


Nu vrei să lași o echipă ca Roma pe mâinile unuia care a antrenat doar Barcelona B. Luis Enrique era arogant! Desconsidera foarte mult fotbalul italian
Marco Cassetti, fost jucător al lui AS Roma


Când „Lucho” seamănă cu „Cholo”

Comparațiile între Luis Enrique și Pep Guardiola sunt deja cunoscute. Cei doi au început antrenoratul în aceeași perioadă și împărtășesc foarte multe aspecte ale jocului. Dacă Guardiola este de părere că jucătorii lui dețin controlul tocmai pentru că nu aleargă după minge, ci păstrează o posesie prelungită, „Lucho” nu neglijează capitolul la care Barcelona a fost depășită în acest an. În meciul cu Atletico Madrid, din sferturile de finală ale Ligii Campionilor, Lionel Messi a alergat doar 6,8 km, cu 1,5 mai mult decât portarul Pinto. Cifre îngrijorătoare pentru cel care a câștigat de patru ori Balonul de Aur. Dacă sub comanda lui Gerardo Martino, Messi își permitea ca în anumite meciuri să reducă turația, cu Luis Enrique antrenor, acest lucru nu va fi acceptat. Asta pentru că „Luis Enrique înțelege că sunt zile proaste pentru un fotbalist, dar nu înțelege că există zile proaste pentru a alerga”. Exact aceeași filozofie o are și Diego Simeone, proaspătul campion al Spaniei, cu Atletico Madrid. „Jucătorii mei au demonstrat un lucru foarte important. Atunci când lupți pentru ceva, trebuie să muncești și să speri. Doar așa se poate realiza”, a fost discursul lui Simeone.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×