HCM Baia Mare se îndreaptă cu pași mari către primul titlu din istoria clubului, după ce a dominat cap-coadă sezonul intern al Ligii Naționale de handbal feminin. Miercuri seara, pe teren propriu, echipa pregătită de Costică Buceschi a obținut o altă victorie importantă, scor 38-24 cu Dunărea Brăila. HCM Baia Mare a câștigat fără nicio problemă jocul trei din turneul Final 3, în fața unui adversar care pare că s-a automulțumit cu accederea în această fază a competiției și, implicit, calificarea în viitoarea ediție a cupelor europene. Brăila a pierdut al doilea joc consecutiv la o diferență de 14 goluri după ce în urmă cu patru zile cedase cu 33-19, acasă, cu Corona Brașov.
În urma rezultatului cu Dunărea, Baia Mare a acumulat patru puncte în clasament și mai are nevoie doar de o victorie la orice scor în fața rivalei din acest sezon, Corona Brașov, pentru a câștiga titlul de campioană. În tur, la poalele Tâmpei, HCM a obținut practic victoria care i-a deschis calea către primul trofeu de acest gen, scor 35-30. Cele două formații se vor înfrunta duminică, în Baia Mare, când gazdele au decis să lase și intrarea liberă.
În turneul pentru locurile 4-6, HC Zalău a învins cu 34-27 pe HCM Roman și a rămas în cărți pentru ultimul loc care asigură accederea în cupele europene. La retrogradare, CSM Plopiești și Neptun Constanța au terminat la egalitate, scor 22-22
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER