Eroul Astrei, portarul Silviu Lung jr, a fost desemnat omul finalei cu Steaua. Portarul giurgiuvenilor a scos penalty-ul executat de Varela și a contribuit la obținerea primului trofeu din istoria clubului de la malul Dunării. Goalkeeperul a primit și titlul de MVP al partidei.
„Ne bucurăm extraordinar pentru această victorie. Fiecare este mândru de realizările lui din acest sezon. Suporterii noștri au fost doar 2.000, dar au fost mari. Dedic victoria familiei mele”, a spus Silviu Lung jr la Sport.ro.
Astra Giurgiu a cucerit în premieră Cupa României după ce a învins Steaua după executarea loviturilor de departajare, scor 4-2. După 120 de minute, scorul a fost 0-0.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER