Chiar dacă Reghecampf era dat ca sigur la Al Hilal, fiind și anunțat pe site-ul oficial al clubului din Arabia Saudită, se pare că antrenorul are unele probleme în a rupe înțelegerea cu Steaua.
Reghecampf este ținut pe loc de clauza de reziliere de 1 milion de euro stipulată în contract, sumă la care Gigi Becali nu vrea să renunțe. În aceste condiții, antrenorul a lăsat să se înțeleagă că ar putea continua la Steaua!
„Am o înțelegere cu ei, dar nu am semnat. Dacă nu ne înțelegem în privința clauzei cu patronul echipei, va trebui să continuăm munca. Bineînțeles că în alte condiții.
Trebuie să se facă anumite investiții la Steaua, pentru că ambițiile sunt mari. În acest moment nu s-au făcut aceste investiții. Mâine o să pun pe hârtie toate aceste lucruri, pentru că ele au tot fost amânate. Trebuie aduși anumiți oameni în cadrul clubului, anumiți jucători.
Dacă eu rămân, nu mai pleacă nimeni. Asta e prima doleanță pe care o am. Am vorbit cu patronul după finala Cupei, nu am ajuns la un numitor comun. Cei de la Al Hilal îmi știu situația, verbal ne-am înțeles, dar vedeți că apar tot felul de probleme. Cei mai mulți dintre jucători vor să plece de la Steaua și în plan nu sunt trecute transferuri importante. Așteptările fanilor sunt mari, nu știu de ce patronul echipei nu vrea să mai investească”, a spus Laurențiu Reghecampf la Digi Sport.
Reghecampf a fost anunțat pe site-ul oficial al clubului din Arabia Saudită
Clubul saudit Al Hilal l-a concediat pe Sami Al-Jaber și l-a anunțat pe fostul tehnician stelist Laurențiu Reghecampf drept noul antrenor al echipei pe site-ul oficial al clubului.
„Șefii lui Al Hilal au intrat în contact cu echipa de management a lui Laurențiu Reghecampf, unul dintre antrenorii în creștere din Europa. Este de așteptat ca data oficială în care Reghecampf va ajunge la Riad, pentru a se întâlni cu oficialii clubului, a finaliza pregătirile și a discuta detaliile legate de pregătirea sezonului viitor să fie anunțată în câteva zile”, se arată în comunicatul oficial postat pe site-ul echipei Al Hilal.
5 echipe a antrenat Reghecampf, în cariera de antrenor: Bistrița, U Craiova, Snagov, Concordia Chiajna și Steaua. Doar în Ghencea a reușit să cucerească trofee, trei la număr: două titluri și o Supercupă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER