Laurențiu Reghecampf este precum o sondă spațială plecată spre Marte. Acum se vorbește intens despre lansarea lui spre tărâmuri atât de îndepărtate, neexplorate. Apoi se va așterne uitarea, spartă din când în când de câte un mesaj venit de la ani lumină distanță: Reghecampf a mai câștigat o Cupă a unui Prinț. Reghecampf a pupat și mâna altui prinț, Reghecampf a primit un ceas cât 0,25% din PIB-ul României. Că veni vorba, mortal a fost Ilie Balaci cu amintirle sale manelistice de la arabi: „mi s-a oferit un ceas de 104.000 de euro”. Dincolo de stridența lăudăroșeniei, cum e cu precizia acestui 104.000? 100.000 suna prea derizoriu?
Reghe nu a plecat de la Steaua. Reghe a evadat de la Steaua. Din încarcerat, Gigi Becali s-a transformat pentru câteva zile în gardian care-l ținea pe Reghe dincolo de un gard de sârmă ghimpată de 800.000 de euro. Reghe și-a cumpărat evadarea muncind un an pe gratis la Steaua. Unde erau vremurile în care Reghe îi făcea dedicații „fratelui” lui din închisoare ca-n cântecele trubadurilor de la Lizeanu? Reghe a descoperit la final vechiul proverb pe care eu chiar cred că un Becali din strămoși l-a inventat: „Frate, frate, da” brânza-i pe bani”.
Steaua va trebui să arate că există viață și după plecarea antrenorului care a produs cel mai puternic impact în prima ligă românească de la clasicii Iordănescu și Lucescu încoace. Nu va fi ușor să găsească un înlocuitor cu idei îndrâznețe precum Chipciu vârf, Varela fundaș dreapta, Sânmărtean mijlocaș lângă Pintilii. Nu va fi ușor să găseasă un staff atât de cunoscător în ale punguțelor cu întăritoare și al elasticelor din armata americană. Și, nu în ultimul rând, nu va fi ușor de înlocuit un antrenor care, atunci când a apărut la Concordia sau Steaua, brusc acele echipe au devenit favorite ale arbitrilor și au fost implicate în tot felul de contexte dubioase.
Consoarta lui Reghe spune că oferte pentru antrenorul Stelei au fost din Germania și de la FC Basel. Amuzantă e și exprimarea consoartei conform căreia ea ar fi ales destinația profesională a soțului. Problema este că dinspre Elveția sau Germania nu a venit nicio altă sursă de-a lungul timpului care să confirme aceste povești. Dar, dacă totuși chiar au existat aceste oferte, n-ar fi decât o nouă confirmare că lui Reghe „i-a fost aleasă” o îngropare profesională în bani unui parcurs mai auster dar și mai nobil din punct de vedere al competenței. Pentru bani, Reghe și-a negat rădăcinile, a renunțat la „campf” și și-a învelit restul numelui într-un Al Batic. Chiar și șapca am înțeles că va fi înlocuită la meciuri de un batic pe care va trona sigla mașinii…
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER