Comitetul Executiv a aprobat: Liga 1 cu 14 echipe din sezonul 2015-2016. Liga a doua va avea două serii a câte 14 echipe

Comitetul Executiv a aprobat: Liga 1 cu 14 echipe din sezonul 2015-2016. Liga a doua va avea două serii a câte 14 echipe
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE 16:30 Într-un comunicat postat pe site-ul oficial, Federația precizează că, în cadrul ședinței CEx de azi, a fost respinsă propunerea LPF ca Supercupa României să se dispute între câștigătoarea Cupei și învingătoarea din Cupa Ligii, competiție ce urmează să debuteze din sezonul viitor. Supercupa va rămâne în continuare sub tutela Federației. 


Comitetul Executiv al FRF a aprobat astăzi propunerea lui Gino Iorgulescu din urmă cu ceva mai mult de o săptămână. Astfel, din stagiunea 2015-2016, pe prima scenă a fotbalului din România vor fi prezente doar 14 echipe, urmând ca retrogradatele și câștigătoarea titlului să se decidă în urma unui play-out, respectiv play-off.

În același timp s-a decis ca cele două serii din Liga a 2-a să se restructureze și ele, urmând a avea câte 14 echipe, în timp ce Liga a 3-a va funcționa având la bază 6 serii, tot a câte 14 formații. În plus, barajul de promovare în eșalonul trei va reveni la formatul de 21 de meciuri eliminatorii, în loc de 14 mini-turnee cu câte trei campioane județene. Meciurile de baraj vor avea loc pe teren neutru, în data de 21 iunie, ora 18.00.

De notat faptul că președintele FRF, Răzvan Burleanu, a fost singurul care a votat împotriva ideii propuse de omologul de la Ligă, Federația văzând mult mai oportun ca în Liga 1 să evolueze 16 echipe.

Rămâi pe www.prosport.ro pentru amănunte


ProSport vă prezintă primele concluzii despre noul sistem competițional: echipele primesc bani mai mulți, jucătorii au șanse să fie plătiți la timp, dar spectatorul s-ar putea plictisi, în timp, de Liga 1. Joi, Comitetul Executiv al FRF ia în discuție propunerea făcută acum zece zile de LPF

Cluburile din Liga 1 au propus pe 19 mai un nou sistem competițional: din sezonul 2015-2016, primul eșalon ar urma să se dispute în sistem play-off (șase echipe) și play-out (opt echipe) și să aibă în componență 14 formații. Motivul invocat aproape unanim a fost lipsa fondurilor pentru a susține în continuare o competiție cu 18 cluburi, iar reducerea numărului de formații participante ar asigura, în viziunea celor care au votat la sediul LPF această propunere, o însănătoșire a fotbalului românesc. O radiografie a ultimului sezon din Liga 1 scoate ușor la suprafață gravele probleme financiare ale cluburilor. Oțelul, „U” Cluj și, mai nou, Dinamo sunt în stare de insolvență, FC Vaslui a retrogradat la masa verde și se află în pragul falimentului, în timp ce Corona Brașov a hotărât să desființeze secția de fotbal după ce echipa a retrogradat. La CFR Cluj, FC Brașov sau Gaz Metan Mediaș, întârzierile salariale au depășit patru luni pe parcursul acestui campionat.

Pentru a fi implementat, sistemul competițional cu 14 echipe are nevoie de aprobarea Comitetului Executiv programat joi, 29 mai și, ulterior, să treacă de votul Adunării Generale a FRF. Până la acel moment, ProSport prezintă schimbările evidente pe care le-ar aduce acest sistem și care ar fi principalii actori din fotbal care ar putea profita de reducerea numărului de echipe din Liga 1.


A fost un sezon foarte dificil pentru noi. Gândiți-vă cât de greu este să lucrezi opt luni și jumătate fără să vezi un leu
Cristi Dulca, antrenor Gaz Metan


Plus pentru televiziuni: „Crește numărul meciurilor de calitate”

Aproape toți specialiștii din piața media susțin că un campionat cu 14 echipe disputat în sistem play-off și play-out ar favoriza televiziunile care peste doi ani vor transmite partidele din Liga 1. Fostul channel manager de la Antena 1 și GSP TV, Cristi Crețu, este unul dintre cei care susțin această variantă: „Cred că posturile TV deținătoare de drepturi vor fi cele mai avantajate, pentru că acest sistem aduce un număr mai mare de meciuri de calitate. Vom avea partide precum Steaua – Dinamo de patru ori într-un sezon, ceea ce nu poate să însemne decât un plus. Mi-e greu să estimez cu cât ar crește audiența, pentru că rămâne încă de văzut ce posturi vor transmite Liga 1″. O opinie similară vine și din partea lui Cristi Iancu, managerul SEG Team, compania care se ocupă de marketingul Federației și care gestionează publicitatea de pe aproape toate stadioanele din Liga 1. Acesta susține însă că efectele schimbării nu se vor simți imediat: „E o veste bună implementarea acestui sistem cu 14 echipe, dar Liga 1 trebuie să urmeze modelul Cupei României, care, în timp, a reușit să redevină o competiție interesantă”. Pentru formațiile din primul eșalon, aproximativ 4 milioane de euro vin anual de la sponsorii prezenți pe panourile publicitare de pe marginea terenului.

Mai multe meciuri bune. Mai multe meciuri slabe

Mihai Neguț, managerul „Making Off”, companie specializată în marketingul sportiv, analizează dintr-un unghi diferit sistemul competițional cu 14 echipe, despre care spune că ar fi fost mai potrivit în urmă cu cinci ani: „Dacă era aplicat atunci, când aveai Steaua, Dinamo, Rapid, Craiova sau Timișoara în prim-plan, puteai vorbi despre o competiție atractivă. Acum este foarte important de văzut cum va fi acceptat acest sistem de fotbalul românesc. Se discută despre mai multe meciuri bune, dar, din păcate, nu prea mai avem echipe. Dinamo este aproape de insolvență, FC Vaslui aproape de faliment. Sigur, Steaua – Dinamo va rămâne mereu un derby, dar îi scade din farmec dacă se va disputa fără miză. Apoi, pe lângă numărul mai mare de meciuri socotite a fi atractive, noi vom avea la fel de multe meciuri de slabă calitate, pe care oamenii nu ar fi interesați să le urmărească”.


Dacă vorbim de sponsori, atunci cred că de profitat vor avea tot cluburile mari, așa cum este, de exemplu, Steaua
Mihai Neguț, manager „Making Off”


Se vor „elibera” 4 milioane de euro

Diferența financiară dintre sistemul cu 18 echipe și cel cu 14 ce urmează a fi implementat este, conform estimărilor ProSport, de aproximativ 4 milioane de euro. Această sumă va rămâne vacantă odată cu restrângerea campionatului și, cel puțin teoretic, fiecare club va avea un bonus de circa 300.000 de euro.

Peste două sezoane, banii din drepturile TV vor fi împărțiți în modul următor: 30% din cele 27,5 milioane de euro, cât susține LPF că va primi net de la Intel Sky Broadcast în fiecare an, vor fi împărțiți în mod egal, în timp ce restul de 70% va fi distribuit în funcție de locul în clasament.

Mai puțini fotbaliști, dar speranță pentru salarii plătite la timp

„Vă dați seama câți jucători vor rămâne fără loc de muncă”, a declarat Florin Prunea imediat după ce LPF a aprobat propunerea campionatului cu 14 echipe. Odată cu implementarea acestei idei, piața fotbaliștilor va scădea cu aproximativ 22%, dacă luăm în considerare faptul că în recent încheiata ediție a Ligii I au evoluat aproximativ 600 de fotbaliști. Emilian Hulubei, președintele Asociației Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori, prezintă o altă realitate: „Au fost oameni care au spus că vor rămâne mulți fotbaliști fără echipe, dar trebuie să ne gândim că aceia care vor rămâne vor fi plătiți la timp. Spun asta pentru că în Liga 1 vor rămâne doar echipele stabile din punct de vedere financiar. Actualul sistem de 18 formații este o păcăleală. La FC Brașov nu s-au dat banii, la Mediaș și Vaslui la fel. Sunt întârzieri foarte mari! Ca să vă faceți o idee: fără zilele nelucrătoare, noi avem o medie de două memorii pe zi”.
 
Spectatorii fug de Liga 1: cea mai mică medie din ultimii 14 ani

Degradarea competiției interne este arătată și de stadioanele aproape pustii pe care se dispută tot mai multe partide. În sezonul recent încheiat, meciurile din Liga 1 au fost urmărite, în medie, de 3.544 de spectatori, cea mai scăzută audiență din ultimii 14 ani.

Steaua rămâne cea mai urmărită echipă într-o medie a asistențelor făcută între meciurile de acasă și cele din deplasare (9.162), în timp ce supremația terenului propriu aparține celor de la Petrolul (10.117). Prin dublarea numărului de derby-uri din campionatul intern în sistemul de 14 echipe cu play-off și play-out, conducătorii fotbalului românesc își doresc să atragă și spectatorii înapoi la stadion. Cătălin Anghel, tehnician trecut pe la Viitorul și Săgeata, expune însă un dezavantaj pe termen lung pe care îl poate avea acest sistem competițional: „Derby-urile au farmec și datorită faptului că se joacă mai rar. Eu nu m-aș bucura să văd de 4 sau de 6 ori într-un sezon un meci Steaua – Dinamo”.

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
BREAKING! Încă o dramă pentru familia celor trei români morți pe E85! Din păcate, este vorba despre tatăl bărbatului
Scoțienii au văzut ce a făcut Clement cu Ianis Hagi și au rămas perplecși: „Găsiți voi explicația”
Scoțienii au văzut ce a făcut Clement cu Ianis Hagi și au rămas perplecși: „Găsiți voi explicația”
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia zi de Crăciun. Cum a arătat mireasa în ziua cea mare și cine le-a fost alături la evenimentul important?
Primele imagini de la nunta lui Jador și a Oanei Ciocan! Cântărețul și aleasa lui s-au căsătorit în a treia…
Ofertă colosală pentru Lautaro Martinez! Pachet cu mulți bani + Trei fotbaliști
Ofertă colosală pentru Lautaro Martinez! Pachet cu mulți bani + Trei fotbaliști
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING | Olaru, iar acum el! Genoa vrea încă un român:
BREAKING | Olaru, iar acum el! Genoa vrea încă un român: "abordat insistent" pentru transferul în Serie A!
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că mai este cea din trecut
Cum arată astăzi Alina Vidican, fosta soție a lui Borcea. Operațiile estetice i-au schimbat complet fizionomia! Nici nu zici că…
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
BANCUL ZILEI. Bulă intră într-o bancă și retrage 250.000 lei. Îi numără cu mare atenție...
Boxerul Paul Bamba a murit la vârsta de 35 de ani. Acum o săptămâna câştigase centura WBA Gold Cruiserweight
Boxerul Paul Bamba a murit la vârsta de 35 de ani. Acum o săptămâna câştigase centura WBA Gold Cruiserweight
Scoaterea AMIGDALELOR în copilărie poate avea un impact DRASTIC asupra vieții!
Scoaterea AMIGDALELOR în copilărie poate avea un impact DRASTIC asupra vieții!
Logodnica lui Ștefan Târnovanu, răvășitoare în costum de baie! Loredana se bucură de o vacanță exotică alături de portarul FCSB-ului
Logodnica lui Ștefan Târnovanu, răvășitoare în costum de baie! Loredana se bucură de o vacanță exotică alături de portarul FCSB-ului
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul genial
Ce a putut să scrie o tânără pe salata boeuf, de Crăciun? Au râs cu lacrimi când au văzut mesajul…
Călin Georgescu a înlemnit. E lider de necontestat. Anunțul americanilor răstoarnă România
Călin Georgescu a înlemnit. E lider de necontestat. Anunțul americanilor răstoarnă România
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat:
VIDEO Filmul accidentului de pe Drumul Morții. Ce spun vecinii. Tatăl șoferului a leșinat când a aflat: "Ferească Dumnezeu! Nu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Premieră în 2024 pentru arbitrajul românesc: Trei centrali în Liga Campionilor
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Ce vehicule poți conduce în 2025 cu permis Categoria B? Aceste reguli se aplică și în spațiul Schengen?
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa, de Crăciun
Oana Roman, mesajul emoționant despre Mioara, mama ei și dorul pe care i-l poartă. Ce i-a zis fiica ei, Isa,…
×