Nigeria este în mijlocul unui scandal uriaș cu doar două săptămâni înainte de Campionatul Mondial. Conform SkySports, Direcția Anticorupție din Marea Britanie a demarat o anchetă cu privire la meciul africanilor, cu Scoția, partida fiind suspectată ca fiind una aranjată.
Partida amicală disputată aseară s-a terminat la egalitate, scor 2-2, meci în care nigerienii au trimis de două ori mingea în proprie poartă. Doar unul dintre aceste goluri a fost validat. Mai întâi portarul Austin Ejide și-a împins mingea în poartă în minutul 31, dar golul a fost anulat. Apoi, în minutul 52, Egwuekwe a greșit și el ținta ducând scorul la 2-1 pentru scoțieni. În minutul 90+1, Nwofor a stabilit scorul final.
Casele de pariuri au fost avertizate
Având în vedere ca la mijlocul acestei săptămâni se vor disputa mai multe meciuri amicale, o comisie de la FIFA, care se ocupă cu pariurile sportive, a trimis o avertizare caselor de pariuri. „Trucarea meciurilor este un cancer care s-a instalat în jocul de fotbal și de care trebuie să ne vindecăm. Dacă aceste acuzații sunt adevărate, cei care sunt implicați ar trebui să fie excluși pe viață din sport”, a spus Jim Boyce, vicepreședintele FIFA.
Autgolul lui Austin Ejide
Autogolul lui Egwuekwe
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER