A înnebunit Mircea Sandu! Atunci când își termină mandatul, președintele țării nu trece în rezervă nici cu armata de aghiotanți, nici cu pomelnicul de avantaje financiare cu care s-a lăsat pensionat fostul șef de la FRF. Și cu intendența Mihalache, și cu secretară, și cu mașină, cu șofer bineînțeles, și cu multe alte eventuale deconturi de mii de euro. Ca să-i simțim vârtos și înduioșător retragerea din scenă, doar ne-a făcut o favoare că n-a mai candidat cine mai ține socoteala a câta oară. „M-aș fi ales cu un nou mandat mie-n sută”.
Versat, vulpoi și hârșâit prin atâtea, Nașul știa prea bine cam câte parale fac electorii din fotbal și, mai ales, cum îi poate momi să-i tot ciugulească din palmă. E cam ceea ce ar fi așteptat, probabil, și de la succesorul Gică Popescu, dacă ar fi fost să fie, după cum și-a aranjat ploile, plimbările cu nepoții și noua candidatură UEFA. Las’ că te învăț eu cum e cu șefia la FRF. N-a ieșit Gică Popescu din pălărie, cel care, mai știi, își mai putea arăta colții, ci a ieșit Burleanu, un copil cuminte și ascultător, atunci cu atât mai bine, trebuie să-și fi zis Nașul. Până învață una, alta, mai bifez un mandat. De onoare.
Cine ar fi crezut cu numai trei luni în urmă că azi toți vor pomeni de tribunal o dată la trei vorbe rostite și că se va ajunge la publicarea mercurialului despărțirii de foștii chiriași ai FRF. O sută de mii de euro Prodan, jumătate de milion Mircea Sandu, că deh… Onoarea președintelui de onoare. Așa se rătăcesc departe, undeva în tunelul timpului, toate realizările din gestiunea Mircea Sandu. Ultima impresie contează. În fond, Nașul n-a făcut altceva decât să confirme un vechi concept: neamul prost se vede de la o poștă după ce i-ai dat puțină putere, l-ai uns șef, șefuleț, ceva acolo.
P.S. Suna telefonul. Cupen. O auzeam mai întâi pe Vali, soția sa, probabil de undeva de prin bucătărie încercând să acopere o boxă. Ioane, dă-l te rog mai încet. Non, je ne regrette rien… Mișule, când vei avea chef să-ți aduci aminte de mine, bagă ceva Edith Piaf. Exact ceea ce am și făcut. Iar ca bonus Rigoletto. „Hai să mergem săptămâna viitoare să vedem un tenor senzațional în Rigoletto”, mă îmboldea parcă prin ’86. Pe Johnny îl fermecase Florin Georgescu, ulterior unul dintre eroii unei rubrici din revista „Sport”. Uneori vorbeam de două-trei ori pe zi, alteori nu vorbeam cu lunile. Acum n-o să mai vorbim deloc. Adio, prietene! Maestrul Tudor Octavian avea perfectă dreptate. Dincolo de Chitila e o altă Românie. Am verificat personal. Am stat trei zile într-o zonă în care eram fericit dacă aveam semnal la telefon o jumătate de minut. Și mai vrem ca toate primăriile comunale să fie conectate la net… Doar după întoarcerea în secolul nostru am aflat că se prăpădise Johnny. Odihnește-te în pace!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER