Laurențiu Reghecampf a plecat ieri în Arabia Saudită pentru a lua un prim contact cu noii săi elevi de la Al Hilal. Fostul antrenor al Stelei a ajuns la o înțelegere valabilă pe două sezoane cu Al Hilal, saudiții anunțând încă de luni pe site-ul oficial că au parafat un contract cu tehnnicianul român.
Arabii l-au primit cu fast pe Reghecampf, suporterii fiind încântați de noua „achiziție” a clubului. Fostul antrenor a ajuns la Riad la ora 1:00, ora României, și a fost așteptat la aeroport de aproximativ 600 de fani ai lui Al Hilal.
Fanii și-au arătat susținerea pentru noul antrenor și pe rețelele de socializare. Laurențiu Reghecampf a fost numit, luni, în funcția de antrenor al formației Al Hilal, el semnând un contract pe două sezoane. Tot luni, Al Hilal a anunțat rezilierea contractului lui Sami Abdullah Al-Jaber, care pregătea echipa din 27 mai 2013.
3 trofee a câștigat Reghecampf pe banca Stelei: două titluri de campion și o Supercupă a României
5 milioane de dolari va încasa Reghecampf în cei doi ani de contract cu al Hilal
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER