Quantum Break a fost fără urmă de îndoială una dintre cele mai plăcute surprize din cadrul conferinței Microsoft de la E3-ul din 2013. Este vorba despre noul joc al studioului Remedy Entertainment, aceeași echipă din spatele primelor două titluri Max Payne, precum și a mai recentului Alan Wake.
Iată că Remedy Entertainment, prin vocea cunoscutului Sam Lake (unul dintre cofondatorii studioului și figura din spatele primului Max Payne), dezvăluie și primele detalii concrete despre Quantum Break. Vom avea parte de un joc de acțiune dezvoltat în exclusivitate pentru Xbox One, în care eroul principal va avea la dispoziție, pe lângă posibilitatea de a folosi un sistem de cover avansat, și abilitatea de a manipula trecerea timpului.
Mai mult, Quantum Break se va desfășura în două planuri: în jocul video propriu-zis protagonistul va avea de înfruntat o corporație malefică – Monarch, în timp ce serialul omonim se va concentra pe dezvăluirea evenimentelor ce vor avea loc în cadrul acestei corporații. Mai multe detalii în clipul de mai sus.
De asemenea, Remedy promite că în cadrul ediției din acest an a Gamescom vom avea parte de un debut complet de gameplay pentru Quantum Break, jocul urmând a fi lansat în 2015 pentru Xbox One.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER